Update august 30, 2021 Diana Șoșoacă a încercat să le explice românilor pe Facebook cum să se comporte cu urșii de pe Transfăgărășan. I-a îndemnat să nu coboare din mașină, că e periculos, după ce ea însăși a vrut să coboare și s-a speriat când un urs a făcut o mișcare bruscă.
Senatoarea a întâlnit în drumul ei pe Transfăgărășan o ursoaică cu doi pui și a oprit mașina pentru a putea filma, potrivit Digi 24.
“Ia uite-l, Doamne-Dumnezeule”, a exclamat senatoarea când a văzut un urs ridicându-se în două labe.
Ea a spus că se află pe Transfăgărășan și că este foarte periculos, moment în care unul dintre urși a luat-o la fugă spre mașinile parcate, Diana Șoșoacă intrând înăuntru și strigând “Fugi de acolo, Silviu!”.
După ce ea însăși a încercat să coboare din mașină, Diana Șoșoacă i-a sfătuit pe privitorii ei să nu se dea jos, că este periculos: nimeni nu hrănește urșii, iar ursoaica își apără puii, a explicat senatoarea.
„Problema este că nu-i hrănește absolut nimeni. Ursoaica își apără puii. Nu vă dați jos din mașină. Sunt periculoși chiar dacă sunt mici”, explică fosta senatoare AUR, potrivit Antena 3.
Vezi aici Video: