Update iulie 20, 2021 Aproape toate șicanările în trafic rămân nepedepsite. De multe ori se găsește câte un polițist care în loc să dea amendă mai bine primește ceva de cheltuială. Așa se face că șoferii sălbătici se dezlănțuie pe autostradă.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu consideră că șoferilor care au circulat luni pe contrasens pe Autostrada Soarelui ar trebui să li se ridice pe viață dreptul de a conduce, aceștia fiind, practic, ”ucigași pe roți”.
”Regulile de circulație nu s-au schimbat, sunt aceleași. Și prima regulă e să fii șmecher natural, spre deosebire de ceilalți, care sunt fraieri. A existat un prim ins care a făcut manevrele astea năucitoare pe Autostrada Soarelui; după el s-au luat și ceilalți, ca să nu pară mai prejos.
Nu a fost vorba de vreo situație periculoasă, dificilă, ivită din pricina unui accident al drumului sau a unei situații mecanice care apoi să fie evitată, pur și simplu acești inși, în calitatea lor de șmecheri naturali, au creat această situație din asfalt, fără niciun fel de circumstanță.
Acum, să ne întrebăm de ce au făcut asta. Astfel de situații au loc în fiecare moment în această țară. Orice șofer civilizat, corect, se izbește în fiecare zi de astfel de invidizi și uneori se întâmplă și la propriu.
Pe autostradă se merge în neștire, au mașini puternice, unii se duc spre 200 km/h, viteză la care, știm foarte bine, orice incident cât de mic poate să devină fatal.
Nu numai pe marile bulevarde; pe străzi, în București, cât sunt eu de atent și prudent în circulație, mă confrunt cu astfel de situații, cu inși care-ți taie calea, care ies pe lateral fără să se uite, care trec de pe o bandă pe alta, croșetează pur și simplu în sensul de mers luând fața celorlalți conducători.
În astfel de situații trebuie să ghicești. Aceasta este o nouă calitate a șoferului acum, să ghicească ce are de gând un astfel de bezmetic în trafic și să-și ia măsuri defensive”, a declarat gazetarul Cristian Tudor Popescu la Știrile PRO TV.
Gazetarul spune că există atât de mulți șoferi pentru că nu le e teamă, știind că nu vor face închisoare chiar dacă vor omorî oameni în trafic.
”Mai este un aspect. De ce fac asta? Pentru că nu le teamă. Știa au încălcat flagrant regulile de circulație, au mers pe contrasens, dar sunt atâția alții care au omorât oameni.
Ne amintim nume celebre, eu știu, Huidu sau Mario Iorgulescu- despre care spuneam, în clipa când l-a omorât pe omul ăla, că nu va păți nimic. Și iată că nu pățește. E liber și liniștit, nici măcar neliniștit. Și așa se întâmplă în toate cazurile de omoruri comise în circulație de diverși inși – veți vedea că în momentul de față sunt liberi și conduc mașina. Este de neimaginat de ce nu se aplică această măsură, care este rațională, este logică, unor inși care fac astfel de lucruri, care pun grav în pericol sănătatea, viața celorlalți”, a spus CTP.
Cristian Tudor Popescu susține că unor astfel de șoferi ar trebui să li se ridice pe viață dreptul de a mai conduce, dar că autoritățile nu vor lua nici acum vreo măsură, pentru că factorii politici de decizie nu vor să-și piardă voturile.
”Unor astfel de indivizi ar trebui să li se ridice dreptul de a conduce pe viață. Foarte simpu și democratic. Câte astfel de măsuri cunoașteți? Câți astfel de inși sunt acum în pușcărie?
Știți vreunul care a omorât oameni cu mașina pe stradă, i-a călcat pe trecerea de pietoni, i-a lovit frontal pe contrasens, știți vreunul care să fi zăcut în pușcărie?
Autoritățile nu vor lua niciun fel de măsuri, pentru că el ar fi considerate de către politicieni nepopulare și pierzătoare de voturi. Nu rămâne decât să aveți un ochi în ceafă și simț de anticipație, să vă feriți de acești ucigași pe roți”, a mai declarat gazetarul Cristian Tudor Popescu.
Catinca Hanganu: „Am văzut de vreo 10 ori filmarea cu bobițele ălea care o luau pe contrasens pe autostradă și iar m-am felicitat că nu am drept de inițiativă legislativă, că eu le-aș lua mașinile. Nu permisul, nu puncte, mașina.