Update iulie 18, 2021 Grecia, una din destinațiile turistice preferate de români, a trecut de pe lista verde pe cea galbenă, după ce a crescut incidența cazurilor de coronavirus.
La vama Makaza, la ieșirea din Grecia spre Bulgaria, sute de români u astetat mai bine de două ore să treacă granița pentru a se întoarce în țară.
Sunt scutiți de carantină cei care au dovada vaccinării împotriva COVID-19, cei care au trecut prin boală sau cei care au un test negativ.
Românii care au plecat în vacanță în Grecia în ultimele zile au făcut acest lucru cât țara era în scenariul verde, iar la întoarcere nu exista nicio restricție pentru ei.
Dacă se întorc în țară începând de astăzi, oamenii care nu sunt vaccinați ar trebui să-și facă un nou test COVID.
În aceste condiții, mulți dintre ei au preferat să-și scurteze vacanța și să intre pe teritoriul României înainte de miezul nopții, cât nu au avut nicio restricție.
„În momentul de față de stă în continuare la coadă, cam 2,5 km, și tranzitul durează cam 2 ore, 2 ore și jumătate până se ajunge la punctul de verificare a documentelor. Acolo se verifică foarte ușor și se tranzitează repede, doar că durează foarte mult să ajungi acolo. Sunt prea multe mașini”, a povestit Diana, turistă în Grecia, la Digi24.
„Noi am avut destul combustibil, sunt unii care își fac un pic griji, pentru că sunt 34 de grade și nu poți să stai cu motorul pornit tot timpul, pentru aer condiționat”, a spus turista. Mulți dintre cei care așteaptă au și copii cu ei.