Update iulie 5, 2021 Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a dat peste un urs în zona Covasna. Ministrula povestit întâmplrea pe Facebook, precizând că animalul nu era speriat de mașini, dar nici de oameni.
„Azi dimineață în drum spre București m-am întâlnit cu acest urs în localitatea Bixad, Covasna. Nu s-a speriat de mașini și nici de oamenii trecători.
Conform proiectului de ordonanță și a procedurilor aferente, dacă ”animalul a fost observat ocazional în intravilan” sau „animalul nu se retrage la observarea oamenilor”, acest eveniment va putea fi clasificat cu risc redus și se va putea interveni pe baza procedurii de intervenție: prin ”îndepărtarea prin alungare” din intravilanul localității”, a punctat Tánczos Barna, pe pagina sa de Facebook.
Mihai Găinușă: „Ministrul Mediului s-a întâlnit cu un urs, în Covasna. Poate se întâlnește și cu un camion cu lemne furate”
Și tăiatul copacilor din pădure, legal su ilegal, este periculos. Un bărbat în vârstă de 61 de ani, pădurar la Ocolul Silvic Mălini, și-a pierdut viața sâmbătă dimineață după ce a fost lovit de vârful unui fag care s-a desprins după ce a fost tăiat și l-a lovit cu forță pe pădurar, anunță Monitorul de Suceava.
Silvicultorul nu a avut practic nici o șansă și a murit aproape instantaneu. De altfel necropsia efectuată în cursul zilei de duminică a arătat că bărbatul a suferit leziuni multiple, fiindu-i afectate inclusiv mai multe organe interne vitale