Update iunie 28, 2021 Ministrul Educației vrea să prelungească anul școlar în condițiile în care profesorii sunt plătiți și pe perioada de vară iar România se află pe ultimele locuri în Europa ca durată a cursurilor. Părinții cer în schimb ca programa să fie adusă la nivelul anului 2021, să se renunțe la obiectele inutile.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, propune ca din toamna anului 2022 să fie lungită perioada anului şcolar, el explicând că a făcut o propunere în acest sens chiar pentru anul şcolar 2021-2022, dar că aceasta nu a fost acceptată, fiind invocată predictibilitatea.
„Structura anului şcolar pentru anul şcolar 2021-2022 este deja stabilită. Mai departe, din toamna anului 2022, am făcut publică opinia mea, pe care o susţin: este nevoie de o creştere a duratei cursurilor.
Suntem printre ultimele ţări europene din punctul de vedere al duratei cursurilor. Pierderile suferite pe durata crizei sanitare au fost foarte mari – nu numai în România, este drept – ele vor trebui să fie recuperate în timp. Pentru asta, mai mult decât oricând, este nevoie de o durată mai mare a perioadei de cursuri”, a afirmat ministrul Educaţiei, duminică seară, la Digi 24.
Întrebat ce părere are despre propunerea fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, care a afirmat că în opinia sa, pentru următoarea perioadă durata vacanţei de vară ar trebui redusă la o lună, actualul deţinător al portofoliului Educaţiei a răspuns că „vacanţă de vară mai scurtă, asta înseamnă perioadă de cursuri mai lungă”, el arătând că „este nevoie de acest lucru”, însă propunerile în acest sens pentru extinderea perioadei de cursuri din anul şcolar următor, care începe în toamnă, „acestea nu au fost acceptate”, invocându-se că este nevoie de predictibilitate.
„Nu ştiu şi nu vreau să vă răspund acum (cu privire la ipoteza unei vacanţe de vară de o lună, – n.r.). Nu mă antepronunţ, dar cu siguranţă vacanţa de vară ar trebui să fie mai scurtă”, afirmă Cîmpeanu, potrivit G4Media.
În prezent conform ministrului, perioada anului şcolar durează, în România, 34 de săptămâni, fiind mai scurtă decât în multe ţări europene. Astfel, într-un ciclu de învăţământ de 12 ani, un elev din Germania învaţă cu doi ani şi jumătate mai mult decât un elev din România.
Teodora G.: Eu cred că este nevoie de calitate în învățământ, nu de cantitate! Dar unii cred în continuare, că dacă mai adăugăm o lună în plus anului școlar, copiii vor iubi mai mult învățatul și vor fi mai deștepți! Pe zi ce trece simt, că oamenii ăștia din ministere trăiesc într-un univers paralel!
Iulia T.: Schimbați programa școlară, îmbâcsită cu informații inutile, adaptați-o noilor cerințe ale societății, puneți accent pe pragmatismul informației și veți vedea că cele 34 de săptămâni vor fi suficiente pentru școală.
Iancovici A.: Vreți schimbări?… Regândiți totul! Copiii zilelor noastre sunt îmbuibați, la școală, cu enorm de multe inutilatăți pe care ei, instinctiv, le refuză. Atitudinea lor tot mai … lipsită e entuziasm…față de a învăța este un răspuns cât se poate de grăitor. Dar cine să-i înțeleagă?… Vreți schimbări? Programa, disciplinele predate- regândite de la zero. Calitatea, nu cantitatea … Mereu priviți forma, nu fondul…și vă mai și mirați că rezultatele sunt … nesatisfăcătoare…
Dorina D.: Din 4 in 4 ani,asistăm cu stupoare,cum multi miniștri vor schimbări,multi în bine alții în rău. Lăsați vacanțele așa cum sunt,nu vă mai jucați cu nervii noștri și copiilor. Nu plătiți alocațiile,nu faceți nimic pentru a îmbunătăți sistemul de învățământ și in rural.
Iulia V.: Lăsați posibilitatea de a merge la școală mai mult timp pentru cei care au nevoie!
Eu vreau pentru copilul meu să învețe și să înțeleagă la ce îi folosește, nu mă interesează sa plece de acasă, să – l educe alții, să aibă o masă sau oricare alt argument!
În plus de asta, vreau să fie testări care să permită absolvirea ciclului de învățământ într-un ritm mai rapid. Cine învață mai repede, să poată avansa.Roxana V.: Daaa…maxim…cum a fost si ultima saptamana din acest an scolar??? La clasa 0 s-a mers doar o zi! Serios? Bataie de joc! Au prelungit anul scolar cu inca 2 saptamani doar in hartii, ca sa “acopere” vacanta prelungita din aprilie…