Update iunie 28, 2021 Vacanța parcă le-a luat mințile șoferilor. Ieri a fost zi neagră pe șoselele din România. Mulți morți. Pe autostrada Timişoara-Arad, o femeie a murit pe loc, iar o alta a fost grav rănită. Maşina în care se aflau, oprită pe banda de urgenţă, a fost izbită violent de un şofer neatent. Au fost victime şi în Gorj, Covasna și Vâlcea de data aceasta din cauza vitezei.
În jurul orei 11, pe autostrada Timişoara-Arad, pe sensul de mers spre Arad, cele două femei au tras pe dreapta regulamentar. Şoferul care le-a lovit puternic spune că a fost forţat să intre pe banda de urgenţă, anunță Observator Tv.
(foto: opiniatimișoarei.ro.)
Radu Gabriel, pasager în una dintre maşini: Mergeam pe banda 2, normal. Un TIR mergea pe banda 1 şi o maşină în spatele lui. Mi-a tras brusc dreapta, am dat brusc dreapta şi era maşina respectivă parcată pe banda de urgenţă.
Reporter: Ai reuşit să acorzi primul ajutor? Ai încercat să scoţi victimele?
Am încercat, din orice punct de vedere.
Reporter: Şi nu s-a mai putut face nimic?
Nu s-a mai putut face nimic.
În urma impactului, o femeie de 46 de ani a murit încarcerată în caroseria zdrobită a maşinii. Pentru cealaltă femeie din autoturism, în vârstă de 32 de ani, a fost solicitat elicopterul SMURD, care a transportat-o la spital.
Vezi aici Video:
Două persoane și-au pierdut viața și alte patru au fost rănite într-un accident petrecut duminică, în jurul orei 13:10 pe DN11, la ieșirea din localitatea Sântionlunca spre Ozun, arată primele informații transmise de IPJ Covasna.
„Au fost șase persoane implicate, dintre care, într-un autoturism au fost două persoane încarcerate, inconștiente, plus încă două, pe bancheta din spate, conștiente. S-a intervenit pentru descarcerarea celor două persoane, s-au aplicat manevre de resuscitare, dar, din nefericire, nu au avut rezultat și medicul a declarat decesul celor două victime.
Celelalte două, plus alte două persoane din al doilea autoturism, au fost asistate medical și transportate două la UPU Brașov și două la Sfântu”, a declarat, pentru CovasnaMedia, purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj.
Un alt accident mortal a avut loc duminică pe DN 67 în localitatea Milostea, la limita dintre județele Gorj și Vâlcea.
Ajunși la fața locului paramedicii au constatat că e vorba de 5 victime dintre care: un adult decedat, doi copii cu diverse traumatisme, o femeie, bunica, cu atac de panica, un adult cu traumatism de coloana, anunță Vocea Vâlcii.
Un alt accident teribil a avut loc în localitatea gorjeană Polovragi. Două maşini s-au ciocnit frontal. O persoană de 35 de ani şi-a pierdut viaţa şi alte patru au fost grav rănite.
Printre victime se aflau şi doi copii. Un elicopter SMURD l-a dus la spital pe unul dintre ei, în vârstă de 4 ani. Din primele cercetări, se pare că şoferul care a decedat în accident ar fi circulat cu 180 de kilometri la oră.