Update February 27, 2026În timp ce marile proiecte de infrastructură ale României se luptă pentru fiecare euro din buget, mii de entități administrative mici devorează resurse uriașe doar pentru a-și justifica propria existență. România se află într-un punct critic: bugetul central este sub o presiune imensă, iar modelul actual de organizare teritorială, moștenit din 1968, a devenit o frână în calea dezvoltării.
Falimentul nedeclarat: Când taxele locale nu acoperă nici curentul de la primărie
Realitatea din teren este sumbră. Sute de comune din România sunt, practic, în faliment nedeclarat. Veniturile proprii (taxe și impozite locale) ale acestor localități nu reușesc să acopere nici măcar 20-30% din cheltuielile de funcționare. Restul banilor vine din transferuri de la bugetul de stat, prin „mila” Consiliilor Județene sau a Guvernului.
Din punct de vedere economic, aceste comune nu sunt unități administrative, ci centre de consum. În loc ca banii să meargă în drumuri, rețele de apă sau școli, aceștia se scurg în:
Salariile aparatului administrativ (primar, viceprimar, secretar, consilieri).
Întreținerea unor clădiri supradimensionate.
Utilități și birocrație inutilă.
Exemple reale de localități în impas
Situația nu este doar teoretică. Există cazuri concrete de localități care au ajuns în incapacitate de plată sau care supraviețuiesc exclusiv din „pomeni” guvernamentale:
Aninoasa (Hunedoara): Este exemplul clasic. Prima localitate din România care a intrat oficial în insolvență în urmă cu câțiva ani, din cauza datoriilor colosale acumulate. Deși este oraș, structura sa economică a rămas cea a unei așezări miniere fără viitor industrial.
Comunele „fantomă” din Vaslui și Teleorman: Există zeci de comune cu mai puțin de 1.000 de locuitori (unele chiar sub 500) unde aparatul primăriei este principalul angajator. Aici, bugetul este atât de fragil încât o factură neprevăzută la energia electrică pentru iluminatul public poate bloca plata salariilor pentru două luni.
Localități din Apuseni: Depopularea masivă a lăsat primării întregi să deservească sate aproape goale, menținând un aparat birocratic complet disproporționat față de numărul de cetățeni.
Logica Crizei: Proiecte Mari vs. Fărâmițare Bugetară
Într-o perioadă de criză economică, statul trebuie să prioritizeze investițiile cu efect multiplicator. Din păcate, actualul sistem politic încurajează fărâmițarea banilor. În loc să finanțăm un drum expres sau un spital regional, bugetul este „pulverizat” în mii de proiecte mici și ineficiente: o bucată de trotuar într-o comună, un parc într-un sat depopulat sau un cămin cultural care va sta încuiat 360 de zile pe an.
Această risipă este o formă de asistență socială pentru clasa politică locală. Banii care ajung la comunele mici nu produc dezvoltare; ei doar mențin un status-quo electoral.
Soluția lui Ilie Bolojan: Comasarea și Eficiența
Ilie Bolojan a fost printre puținii lideri politici care au avut curajul să pună degetul pe rană. Viziunea sa este clară: reforma administrativă prin comasarea localităților.
De ce este necesară comasarea?
Reducerea cheltuielilor de personal: În loc de 5 primării pentru 5 sate vecine, ar exista o singură administrație centralizată. Aceasta înseamnă un singur primar, un singur set de directori și un aparat birocratic redus.
Capacitatea de cofinanțare: O comună mare, rezultată din fuziunea mai multor sate, are o forță financiară mai mare și poate accesa fonduri europene pentru proiecte de anvergură (canalizare, gaze), pe care o comună mică nu și le-ar permite niciodată.
Profesionalizarea administrației: O primărie mai mare poate atrage specialiști în urbanism și atragere de fonduri europene, spre deosebire de primăriile mici unde posturile sunt adesea ocupate pe criterii de rudenie sau loialitate politică.
„Nu poți avea o primărie la fiecare 800 de locuitori și să te aștepți să ai bani de dezvoltare. Este un lux pe care România nu și-l mai poate permite”, a punctat deseori Bolojan.
Concluzie: Curaj politic sau colaps financiar?
Menținerea comunelor subperfuzate financiar este o decizie pur politică, bazată pe nevoia partidelor de a avea „agenți electorali” în teritoriu (primarii). Totuși, în contextul deficitului bugetar actual, acest model a devenit nesustenabil.
România are nevoie de o reformă administrativă curajoasă. Fără comasarea localităților și fără o prioritizare a proiectelor mari în detrimentul fărâmițării banilor, vom continua să plătim salarii pentru administrații care nu produc nimic, în timp ce infrastructura națională rămâne în urmă.
