Update December 23, 2025Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj direct către românii care critică măsurile de austeritate, spunând că deciziile dure sunt parte dintr-un proces necesar de reformă. „O victorie are mulți părinți, iar înfrângerile sunt orfane”, a afirmat premierul, adăugând că obiectivul Guvernului este reducerea risipei și recompensarea performanței în administrație.
Ilie Bolojan susține că a doua jumătate a lui 2025 nu a fost una deloc ușoară, pentru că măsurile pe care guvernul a fost forțat să le ia a însemnat reducerea nivelului de trai al românilor. El le mulțumește românilor pentru înțelegere și speră că nu va mai fi nevoie de astfel de măsuri și în 2026.
„Cu siguranță, anul acesta nu a fost ușor, mai ales a doua jumătate, pentru că măsurile pe care am fost forțați să le punem în practică au generat, pe anumite segmente, scăderea puterii de cumpărare și au însemnat afectarea unor câștiguri în sectorul public prin anularea unor sporuri.
Nu a fost un an ușor, dar sper că toate aceste măsuri să nu mai fie necesare anul viitor. Trebuie să reducem cheltuielile în continuare și sunt convins că anul viitor va fi un an cu o scădere a inflației, ceea ce va stabiliza puterea de cumpărare, și trebuie să le mulțumesc românilor care trec prin aceste momente.”, arată premierul, conform RTV.
Ilie Bolojan le transmite un mesaj românilor care sunt supărați pe el, arătând că este împăcat cu măsurile pe care le-a luat.
„
În privința creșterii impozitelor pe proprietate, premierul susține că modificarea cuantumului acestora este justificată de diferența între venitul de trei ori mai mic obținut de statul român față de media europeană.
„Ne-am angajat să creștem impozitele pe proprietate – de ce? Nu din dorința de a le crește, ci pentru că acest venit era cam de trei ori mai mic față de celelalte țări europene.
Ne-am angajat că vom asana bugetul de stat, că vom combate evaziunea; aceste lucruri se știau, nu a fost un entuziasm pentru a asuma această poziție de premier, dar am conștiința împăcată că am luat aceste măsuri necesare – nu comode, nu populare – și le mulțumesc românilor că acceptă această stare”, a mai punctat Bolojan.
Ședință la Palatul Victoria. Guvernul Bolojan adoptă noi măsuri de austeritate prin Ordonanța trenuleț
Ilie Bolojan a anunţat, într-un interviu televizat, că în şedinţa Executivului va fi adoptată „Ordonanţa trenuleţ”. Actul normativ urmează să transpună în practică măsurile convenite la ultimele întâlniri ale coaliţiei de guvernare. Actul normativ va stabili creşterea salariului minim brut, dar și scăderea valorii neimpozabile a acestuia, de la 300 de lei, la 200 de lei. De asemenea, Guvernul va scădea impozitul IMCA pe cifra de afaceri.
„Măsurile care sunt propuse a fi adoptate mâine se iau an de an. Sunt anumite prevederi care au fost amânate de la un an la altul, din păcate trebuie să continuăm această amânare datorită situaţiei în care suntem. De asemenea, această ordonanţă clarifică ceea ce s-a stabilit în ultimele întâlniri: creşte salariul minim de la jumătatea anului, scade impozitul IMCA pe cifra de afaceri, care era un impozit ce inhiba investiţiile din România, reduce cu 10% fondurile alocate partidelor anul următor, reduce cu 10% sumele care sunt alocate pentru parlamentari”, a declarat şeful Executivului la Antena 3, scrie B1TV.
