Update December 15, 2025Călin Georgescu a fost surprins făcând un gest neobișnuit chiar înainte de întâlnirea, la Curtea de Apel București, cu Horațiu Potra: și-a dus degetul la nas, iar Antena 3 CNN a remarcat asemănarea cu gestul făcut în trecut de Elena Udrea în perioada dosarului „Gala Bute”. Întâlnirea din instanță are loc în contextul unui dosar în care Georgescu și Potra sunt acuzați de fapte grave legate de o presupusă tentativă de destabilizare a ordinii constituționale, Potra fiind adus încătușat, iar Georgescu aflându-se sub control judiciar.
Călin Georgescu a stat, luni, față în față cu Horațiu Potra, mercenarul cu care ar fi complotat pentru a răsturna ordinea constituțională a țării, la Curtea de Apel București. În timp ce Potra a sosit în cătușe, în duba jandarmilor, și a fost așteptat de iubită în fața instanței, fostul candidat la prezidențiale a venit flancat de oameni de pază și a făcut un gest pe care nu l-a mai făcut până acum: și-a dus degetul la nas, la fel cum a făcut-o Elena Udrea atunci când a vrut să le transmită celor care o voiau la pușcărie că știe „totul” despre ei.
Înconjurat de bodyguarzi, Călin Georgescu a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, când a ajuns în instanță. A făcut, în schimb, un gest inconfundabil, care a fost surprins de camerele de filmare. Și-a atins nasul cu degetul, scrie Antena 3.
Gestul este identic celui făcut de Elena Udrea, în mai multe rânduri, în timpul anchetei din dosarul „Gala Bute”, în care a și fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare. Inițial, fosta ministră a susținut că gestul a fost un mesaj pentru o persoană dragă ei.
„Văd că gestul meu din Parlament în care am dus mâna la nas a creat mare vâlvă şi s-a transformat în subiect de analiză semiotică. În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că “totul e în regulă””, spunea Elena Udrea în 2015.
Ce spunea Elena Udrea despre gestul notoriu
În 2023 însă, într-un interviu acordat din închisoare, Elena Udrea a dezvăluit adevărul din spatele gestului notoriu.
„Eu am spus doar jumătate de adevăr. În mod real, gestul l-am aflat de la fostul meu prieten de la momentul acela și care reprezenta gestul pe care îl făcea Celine Dion cu soțul ei, însemna că eu sunt în siguranță în prezența lui.
A fost și un semnal prin care le-am spus celor care au vrut să mă trimită la pușcărie, un gest de atenționare. Este un fel de “știu totul despre voi”. Ce am și făcut mai departe, i-am denunțat, am vorbit despre ei”, a spus ea.
Analistul politic Radu Turcescu a speculat, în platoul Antena 3 CNN, că gestul lui Călin Georgescu poate avea mai multe interpretări.
„Poate însemna mai multe lucruri. Poate însemna nu-l lăsați singur, urmează și alte declarații, poate fi și o formă de atenționare sau poate doar se scărpina la nas. Rămâne de văzut. Oricum românii așteaptă răspunsuri clar pentru ce a fost anul trecut”, a spus analistul.
