Divorțul dintre Cornel Păsat și soția lui se complică, își vinde casa rapid: „Aştept lista de la Bianca să-mi spună la notar cum împărţim şi ce facem”

Update December 9, 2025După o poveste de iubire de 23 de ani și o perioadă în care au încercat să își salveze căsnicia, Cornel și Bianca Păsat se îndreaptă spre un divorț tot mai complicat. Inițial, fostul dansator spera ca separarea să fie rezolvată simplu, la notar, însă tensiunile dintre cei doi au crescut, iar scenariul unei despărțiri „liniștite” a început să se năruie, după cum chiar el a recunoscut într-un interviu recent.

Divorțul dintre Cornel Păsat și soția lui se complică, își vinde casa rapid: „Aştept lista de la Bianca să-mi spună la notar cum împărţim şi ce facem” 1

Cornel Păsat a recunoscut că există tensiuni între el și soția lui. A luat în calcul varianta de a pune casa la vânzare, dar și de a pleca din locuința în care stă cu soția și fiul lor până vor fi oficial divorțați.

Am crezut că o să fie pe cale amiabilă, dar situaţia dintre noi este tot mai tensionată. M-am gândit să pun casa în vânzare. Aştept lista de la Bianca să-mi spună la notar cum împărţim şi ce facem. În 30 de zile ar trebui să se rezolve. Sper să nu se ajungă la judecătorie. Lucrurile nu sunt deloc ok, am ajuns la reproşuri mari.

Eu am luat în calcul până la finalizarea divorţului poate plec eu de acasă să rămână ea acolo să se mai liniştească. Copilul clar o să rămână cu ea, pentru că el e foarte ataşat de Bianca, ba chiar era gelos pe mine dacă eram mai apropiat de Bianca”, a declarat Cornel Păsat, în cadrul unei emisiuni online, conform spynews.ro.

Cei doi au încercat să-și salveze căsnicia
Cornel Păsat și soția lui sunt împreună de 23 de ani și în urmă cu câteva săptămâni, fostul dansator declara că el nu își dorește divorțul, însă Bianca da. Cei doi au decis să încerce să repare lucrurile, însă și-au dat seama că mai bine le este separat.

După o lună de probă, Cornel Păsat și soția au decis să divorțeze, totul după ce Bianca se întorsese acasă. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Click!, coregraful mărturisea în luna octombrie a acestui an că el și Bianca au decis să locuiască împreună, și să se supună unei perioade de probă.

„Nu suntem chiar împăcați… stăm împreună. Și avem o perioadă de probă…
Oricum eu nu prea trec deloc pe acasă. Plec la 7 dimineața și mă întorc la 21-22 seara, de la muncă.
Practic, ea la ora aia e deja la culcare cu copilul. Dormim separat. Ne vedem foarte puțin. Mai avem multe de negociat și de rezolvat”, a declarat Cornel Păsat, în exclusivitate pentru Click!

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

rtp slot gacor

bandar slot

agen bola resmi

slot terbaik

bo togel

togel toto

togel terpercaya

toto online

opaltogel

opaltogel

cairbos

cairbos

cairbos

opaltogel

opaltogel