Update December 5, 2025Cântăreața Theo Rose ridică vălul asupra misterului din jurul siluetei ei — și spune lucrurilor pe nume. Invitata recent la un podcast, artista a explicat că trupul ei „tras prin inel” nu e rezultatul unor diete drastice sau al presiunilor din industrie, ci simpla „natură a corpului” și un stil de viață cu puțin apetitul pentru mâncare. Sondajele de opinie nu o interesează — pentru Theo Rose, ceea ce contează e cum se simte în pielea ei. Clar, sincer și fără menajamente.
Theo Rose este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. Însă, de-a lungul timpului, nu doar talentul său a fost subiect de discuție, ci și felul în care arată. Nu puțini au fost cei care s-au întrebat: “De ce e Theo Rose atât de slabă?”
În cadrul unui interviu, Theo Rose a fost directă atunci când a vorbit despre aspectul său fizic și a explicat de ce arată așa. “Eu nu sunt slabă că trebuia să fiu slabă ca să am succes, să mă asculte lumea. Eu sunt slabă că nu mănânc și că sunt a naibi. Așa mi-a zis mama, că și ea tot d-aia e slabă. Asta e gena.”, a spus Theo Rose, citată de spynews.ro.
Așadar, Theo Rose subliniază că nu face eforturi pentru a se menține într-o formă de invidiat pentru a se conforma unor standarde de frumusețe sau succes, ci recunoaște că, deși nu își propune în mod activ să fie slabă, aceasta este pur și simplu natura corpului ei. “Mănânc foarte puțin. Nu sunt înnebunită după mâncare. Nici după dulciuri, nici după nimic.”, a mai spus Theo Rose.
Faptul că nu are poftă de mâncare și că mănâncă foarte puțin o face să se confrunte și cu unele probleme de sănătate. “Mai am probleme la stomac din cauză că nu mă alimentez cum trebuie, adică trebuie să iau tot felul de vitamine că nu e bine nici așa, să te zboare vântul pe stradă.”, a mai spus vedeta.
Impresia lui Mihai Trăistariu despre Theo Rose: „Ea chiar cântă cu o tendință spre manele”.
Cântărețul a povestit că a cunoscut-o pe Theo la un concurs muzical, pe când ea avea doar 14 ani și încă de pe atunci a presimțit că va avea o carieră de succes: „Vai, ce-mi plăcea! I-am prezis o carieră, i-am dat un premiu special numit Premiul Mihai Trăistariu și urma să cânt într-o zi în duet cu ea”, a spus Mihai Trăistariu în podcastul „Viața ca poveste”, potrivit click.ro.
După acel moment, Theo a fost remarcată de o echipă de producători din Iași care i-au oferit primele șanse de a se lansa în muzică: „După vreun an, după concursul acela, au luat-o niște producători din Iași și au lansat-o în timp. S-a lansat în timp și uite, acum e vedetă, nu mai are nevoie de duet cu mine să se lanseze”, a continuat artistul.
În ceea ce privește adaptabilitatea la genurile muzicale, Mihai Trăistariu a lăudat-o pe Theo Rose și consideră că această strategie a contribuit la succesul ei de astăzi: „Ea chiar cântă cu o tendință spre manele, ritmurile se duc spre manea. Ăsta-i trendul. Și atunci ea ce vrei să facă? Să cânte operă? Trebuie să cânte ce se cere ca să aibă succes. Și bubuie de concerte”, a precizat el.
