Update November 17, 2025 Un accident mortal a avut loc duminică dimineață, 16 noiembrie, pe DN1 E60, la ieșirea din Cluj-Napoca spre Feleacu. Momentul impactului dintre două mașini a fost surprins de camera de bord a unei mașini, iar din imagini se poate observa cât de puternic a fost impactul dintre cele două autoturisme, scrie Monitorul de Cluj.
Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite astăzi la ieșirea din Cluj-Napoca spre Feleacu, după ce două mașini s-au lovit. Poliția a efectuat cercetări în privința celor întâmplate și a oferit primele concluzii în urma evenimentului.
“Șoferul unui autoturism care circula dinspre Feleacu a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un alt vehicul. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 44 de ani, pasager în primul autovehicul, a decedat.
Trei persoane au transportate la spital. Testările cu apartul etilotest au fost negative, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat Tamaș Daniel, agent la Biroul Drumuri Naționale și Europene.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au anunţat că, duminică, în jurul orei 11.00, s-a produs un accident rutier la ieşirea din municipiul Cluj-Napoca.
“Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 45 de ani, din judeţul Alba, aflat la volanul unui autovehicul ce se deplasa dinspre Feleacu înspre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un autovehicul care circula din sensul opus de mers, la volanul căruia se afla o femeie de 38 de ani, din judeţul Dolj. Accidentul s-a soldat cu decesul unui bărbat de 44 de ani, pasager în autovehiculul condus de bărbatul de 45 de ani”, au afirmat reprezentanţii IPJ Cluj, conform Observator.
(Video: Dan Oltean, Info Trafic Cluj-Napoca)


