Update November 21, 2025 Imaginile în care gimnasta Sabrina Voinea este abuzată verbal de propria mamă au declanșat un val de indignare publică, iar una dintre cele mai dure reacții vine din partea Oanei Roman. Aceasta a condamnat ferm comportamentul văzut în filmări, catalogându-l drept tortură și subliniind că asemenea acte reprezintă o infracțiune care trebuie sancționată.
„Imaginile cu această gimnastă sunt absolut înfricoșătoare, absolut îngrozitoare. Pe mine m-au șocat și m-au marcat. Sabrina, dragă, nicio mamă, niciun antrenor, niciun om pe lumea asta nu are dreptul să-ți spună că ești proastă. Nu are dreptul să te înjure, nu are dreptul să te umilească, nu are dreptul să te abuzeze.
Pentru nimic pe lumea asta, pentru nicio medalie, niciun trofeu, pentru nicio ambiție. Se poate face performanță fără umilințe, fără bătăi și fără înjurături. (…) Doar că vezi tu, ți s-a spus și ai înțeles și crezi că acest tip de abuz este o normalitate”, a transmis Oana Roman în mediul online.
La o zi după izbucnirea scandalului, Sabrina Voinea a apărut public, citind un mesaj de pe telefon: „Nu m-a abuzat nimeni, încearcă să ne dezbine”. Oana Roman este de părere că mesajul a fost scris fie de mama Sabrinei, fie de o altă persoană din jurul lor și că nu reprezintă ceea ce crede cu adevărat gimnasta.
„Textul acela pe care l-ai citit de pe telefon, text pe care ți l-a scris probabil chiar mama ta, probabil cineva din jurul tău, este o nouă formă de umilință. Pentru că ai fost obligată să spui ceva în care este evident că nu crezi. Nicio mamă și niciun antrenor nu are dreptul să te umilească. Mama trebuie să-ți ofere iubire, grijă, ocrotire, încurajare. Un antrenor trebuie să-ți ofere la rândul lui sprijin, determinare, ambiție, dar în sensul pozitiv al lucrurilor. Nicio medalie nu merită chinul prin care tu ai trecut și nu numai tu, toată viața ta. Te-ai obișnuit cu el și, repet, ți se pare normalitate. Dar nu-i așa”, a mai spus Oana.
Mihai Covaliu intervine în cazul Camelia Voinea: „Nu tolerăm! Nu există în lume așa ceva”
Fostul scrimer Mihai Covaliu, acum președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, spune, cu trimitere la acuzațiile de violență aduse Cameliei Voinea și a filmărilor în care aceasta își abuzează verbal fiica, pe Sabrina, că COSR „nu tolerează acest fel de comportament” și că așteaptă ca Federația de Gimnastică să analizeze cazul, conform Gazeta Sporturilor.
„Gimnastica este un sport care ne-a obișnuit cu momente fierbinți, cu momente delicate. Înțeleg că se știa despre aceste fapte. În primul rând, Federația Română de Gimnastică este cea care trebuie să cunoască cazul, apoi prin Comisiile pe care le are în subordine să afle cât mai multe date despre acest caz.
Ei știu cel mai bine, sunt în măsură să analizeze și să spună ce s-a întâmplat acolo și să ia măsurile care se impun.
Ceea ce vreau să subliniez este că noi nu tolerăm, nu putem tolera astfel de comportamente în ceea ce privește relația antrenor-sportiv. Nu vom tolera niciodată acest fel de comportament!
Nu există antrenor pe lumea asta care să se comporte în felul acesta cu un sportiv, mai ales dacă acel sportiv este copilul lui”, a afirmat Covaliu, prezent la Gala Alexandrion, sponsor al Federației Române de Fotbal.
