Update November 26, 2025 O fată de 11 ani a ajuns de urgență la spital după ce a fost înjunghiată în timp ce dormea chiar de mama ei care ar fi vrut să se „răzbune”, potrivit primelor informații. Copila a suferit patru plăgi înjunghiate în zona toracelui și a fost operată, unde medicii au reușit să o stabilizeze. Tatăl a fost cel care a sunat la 112, după ce a găsit-o pe fetiță plină de sânge, iar anchetatorii au deschis dosar penal și au dispus expertizarea psihiatrică a mamei.
Potrivit datelor comunicate, miercuri, de Poliţia Timiş, incidentul s-a petrecut în urmă cu o zi, un bărbat de 41 de ani anunţând, prin apel la 112, că fiica sa de zece ani ar fi fost înjunghiată de către mama minorei, informează stirileprotv.ro.
Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au fost identificaţi cei doi părinţi, respectiv un bărbat de 41 de ani, o femeie de 44 de ani şi minora de zece ani, cea din urmă fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, arată o informare de presă a Poliţiei Timiş.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că fetiţa a fost operată şi este în stare stabilă, iar mama acesteia ar mai fi avut episoade de violenţă în familie, dar nu a fost niciodată internată în urma acestor ieşiri violente.
„Poliţiştii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către un bărbat de 41 de ani, cu privire la faptul că fiica sa de 10 ani, ar fi fost înjunghiată, de către mama sa.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au fost identificați cei 2 părinți, respectiv un bărbat de 41 de ani, o femeie de 44 de ani și minora de 10 ani, cea din urmă fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În continuare se efectuează cercetări vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului, sub directa supraveghere a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș”, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Tatăl fetei a fost cel care a sunat la 112
Tatăl fetei, care atunci a intrat în casă, a auzit gălăgie şi a intervenit. El a sunat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului au sosit un echipaj de la Ambulanţă, dar şi poliţişti.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs incidentul, scrie G4Media.
