Update November 17, 2025 Denise Rifai și Dan Alexa au apărut pentru prima dată împreună la un eveniment public, după săptămâni de zvonuri privind o relație între cei doi. Fotografiile surprind apropierea lor, iar surse din anturaj afirmă că relația evoluează pozitiv.
Relația dintre Denise Rifai și Dan Alexa devine din ce în ce mai vizibilă, iar curiozitatea publicului crește pe zi ce trece. După ce au stârnit primele zvonuri ale unei povești de dragoste, cei doi au făcut un nou pas în fața admiratorilor: au apărut împreună la Constanța, la botezul copilului unor prieteni apropiați.
Nu au tratat evenimentul ca pe o simplă vizită la malul mării. Din contră, au profitat de fiecare clipă petrecută împreună, iar fotografia pe care au publicat-o ulterior pe rețelele de socializare spune mai mult decât orice declarație. Zâmbetul, apropierea și energia dintre ei au atras imediat avalanche de reacții din partea fanilor, conform avantaje.ro.
„Alexa e un învingător!’, „Vă potriviți perfect!’, „Felicitări, mult succes!’, „Respect și admirație!’ – sunt doar câteva dintre comentariile care au curs la scurt timp după postare. Imaginea i-a convins pe mulți că între cei doi se înfiripă o relație specială, dincolo de aparițiile publice.
Ce diferenţă de vârstă este între Dan Alexa şi Denise Rifai. Cu câţi ani este antrenorul mai mare
Prezentatoarea Kanal D, care a absolvit Academia de Studii Economice din București și Facultatea de Limbi Străine, Secția Engleză – Arabă, cunoscută pentru emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, dar și pentru disensiunile pe care le-a avut chiar în timpul emisiunilor, cu anumiți invitați, cu precădere din domeniul politic, a împlinit 40 de ani pe 26 septembrie, scrie click.ro.
Antrenorul echipei CS Tunari, fost fotbalist cu 6 prezențe la națională, a împlinit 46 de ani pe 28 octombrie. Așadar, între Denise Rifai și Dan Alexa există o diferență de vârstă de 6 ani, antrenorul fiind mai mare.
Această diferență nu pare, însă, să conteze pentru cei doi, care se bucură din plin de începutul unei relații armonioase.
Cum s-au cunoscut cei doi
Se pare că scânteia s-a aprins chiar în urmă cu câteva luni, în timpul emisiunii „40 de întrebări”. La acea ediție, telespectatorii au observat imediat schimbul de priviri dintre cei doi, tonul jucăuș și interesul clar al jurnalistei pentru invitatul ei. De acolo și până la o întâlnire în oraș nu a mai fost decât un pas.
