Răsturnare de situaţie în cazul tinerilor găsiți morți în mașină, lângă lacul Frumoasa. Posibil ca fata să-şi fi împuşcat iubitul. Ce spun anchetatorii acum

Update October 24, 2025 Răsturnare de situaţie în cazul tinerilor găsiți morți în mașină, lângă lacul Frumoasa. Posibil ca fata să-şi fi împuşcat iubitul. Ce spun anchetatorii acum 1

Cazul celor doi tineri găsiți morți într-o mașină lângă lacul Frumoasa cunoaște noi răsturnări de situație. Ancheta arată că există o altă ipoteză luată în calcul de autorități, după ce necropsia a relevat detalii care schimbă direcția investigației. Circumstanțele morții rămân neclare, însă anchetatorii încearcă să stabilească dacă este vorba de un act voluntar sau de o altă cauză.

Tony şi Bianca erau de nedespărţit, ba chiar plănuiau să se mute împreună în Olanda, pentru un trai mai bun. Fata ar fi abandonat şcoala pentru a fi alături de el şi s-ar fi răzvrătit împotriva familiei ei, care nu era de acord. Exact din acest motiv au şi plecat de acasă, duminică. Pe drum, ceva s-a întâmplat. Medicii legişti au stabilit că cei doi au murit la mai puţin de 24 de ore de la dispariţie. Bianca urma să împlinească mâine 20 de ani.

Crimă pasională, dublă sinucidere sau un asasinat pus la cale de altcineva. Anchetatorii au luat în calcul toate variantele după ce i-au găsit pe Tony şi pe Bianka morţi, în maşină. Amândoi erau împuşcaţi cu un asomator, dispozitiv folosit de obicei în abatoare, dar care se poate cumpăra foarte uşor de pe internet. Necropsia celor doi iubiţi a arătat că ambii au murit luni, pe 20 octombrie, la nici o zi de când au plecat de acasă, din Bacău, scrie Observator.

Fata în vârstă de 19 ani avea în zona pieptului o rană produsă cu un dinspozitiv ce putea fi folosit în mod obişnuit pentru asomarea animalelor. Anchetatorii au stabilit în urma ultimilor cercetări că în cazul fetei există suspiciunea unei autovătămări.

Prin urmare, spun surse din anchetă, este posibil ca fata să-şi fi împuşcat iubitul, apoi şi-a pus capăt zilelor. Iniţial, anchetatorii au bănuit că el a omorât-o pe ea.

Arma crimei a fost într-adevăr asomatorul, iar cel care l-a acţionat a dat dovadă de determinare, pentru că asomatorul trebuie încărcat după fiecare foc, iar asta necesită timp. Şi în plus, unealta nu poate fi declanşată decât dacă este lipită cu o anumită presiune de ţesut. Totuşi, autorul omorului şi-a dus intenţia până la capăt.​

Familia şi prietenii tinerilor găsiţi morţi în maşină sunt încă în şoc. Nimeni nu ar fi observat probleme sau neînţelegeri între cei doi. De curând se distraseră toată noaptea la nunta fratelui tânărului. Trupurile celor doi au fost ridicate azi de la IML.

„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, raportat la infracţiunea de omor’, scrie Viva.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.