Irina și Răzvan Fodor au dezvăluit cum reușesc să mențină echilibrul între viața profesională și cea de familie. Cei doi spun că încearcă să își crească fiica cu grijă și responsabilitate, fără a-i transmite poverile lor de adulți.
Irina și Răzvan Fodor sunt împreună de 17 ani și au doar un copil, pe fiica lor, Diana, după care sunt topiți și pe care nu o scapă din ochi, mai ales că este în pragul adolescenței. Prezentatoarea de la Asia Express a dezvăluit ce frici o încearcă mai ales când vine vorba de tânăra care a ales să meargă la școală cu transportul în comun.
„Am multe frici ca părinte! Dacă aș putea s-o țin într-un glob de sticlă ar fi ideal. Ea folosește, de exemplu, mijloacele de transport în comun pentru că și-a dorit asta.
Mi-e teamă de oameni străini care ar putea să o abordeze cu intenții nu tocmai bune, de dependențe, de siguranța ei. Dar încerc să nu i le transmit și ei. Le vorbesc de obicei cu Răzvan. Toate aceste frici le tocăm între noi.
Nu e ușor să fii părinte! Dar sunt și alte multe lucruri frumoase pe care familia ți le dă și din care te încarci zi de zi”, a declarat Irina Fodor, în exclusivitate pentru Click!
Restricțiile impuse de Irina Fodor
Irina Fodor a mărturisit, în cadrul unui alt interviu, că îi impune fiicei ei anumite restricții legate de timpul petrecut pe ecran.
„Am monitorizat-o cât stă pe telefon până când am pus o aplicație și stă pe zi cât dau eu drumul la aplicație. I-am setat program: are o oră pentru rețelele sociale. Are cont dar nu postează poze, doar își urmărește colegii. Nici pe noi nu ne lasă să punem poze cu ea, a zis că ei nu-i place”, a spus Irina, conform b1tv.
„I-am lăsat însă mai mult timp pentru WhatsApp, căci nu vreau s-o frustrez că nu poate lua legătura cu colegii ei sau prietenele ei. Mă bazez pe ea că nu are totuși cum să stea 10 ore cu prietenii la discuții. Pentru jocuri are limită la fel, tot o oră”, a adăugat.
„În total, cred că petrece cam trei ore pe zi pe telefon. Nu am cum să am pretenții mai mari de la ea, în condițiile în care nici eu nu stau mai puțin de trei ore pe telefon, pentru că telefonul e aproape biroul meu”, a mai spus ea.