Între despărțire și împăcare, divorț sau chiar căsătorie, experiențele personale ale lui Florin Dumitrescu arată cât de fragile pot fi legăturile și cât de mult contează sprijinul partenerului.
Chef Florin Dumitrescu a povestit cum o asistentă i-a făcut avansuri în timp ce soția lui era internată în spital cu temperatură de 41 de grade. „Mi-a căzut fața, m-am abținut să nu o jignesc, dar am înnebunit”, a spus juratul de la „Chefi la Cuțite”. Recent, acesta a trecut și printr-o situație bizară în vacanță.
Florin Dumitrescu are foarte mulți fani și este mereu deschis să dea autografe și să facă poze cu cei care-și doresc o amintire cu el. Ei bine, de-a lungul anilor, de când este pe micile ecrane, protagonistul nostru s-a tot pozat cu fanii în diverse împrejurări: pe stradă, la restaurante, în magazine, la plajă, în parc, la aeroport, la piscină…Nu l-a deranjat absolut deloc și s-a bucurat și el de…bucuria admiratorilor.
Totuși, omul de televiziune a bifat și două experiențe la categoria ‘așa nu’. Una dintre ele…la cimitir, iar cealaltă, care l-a șocat de-a dreptul, a avut loc într-un spital din România, unde soția lui era internată cu o problemă serioasă de sănătate.
‘În cimitir m-a rugat cineva să facem o poză la un moment dat. Și ce era să fac? Mergeam la mormânt, dar m-am oprit să facem poza. Dar cel mai mult m-a șocat ce mi s-a întâmplat într-un spital, când Cristina, soția mea, era internată cu febră 41 de grade, ceva îngrozitor, avea o nefrită nasoală…Și a venit o asistentă, își ridicase mult fusta, și m-a întrebat așa, direct: ‘Păi și mie când ai de gând să-mi gătești? Și pe un ton aparte, de flirt…Mi-a căzut fața, m-am abținut să nu o jignesc, dar am înnebunit…Nu mai știu ce i-am zis până la urmă, dar i-am spus ceva usturător și i-am aruncat și o privire pe măsură. Cristina e foarte mândră de mine pentru modul în care am reacționat atunci’, a declarat îndrăgitul chef pentru Viva.ro.
Ce a pățit chef Florin Dumitrescu în vacanță
”Era să mă înec în Spania, eu care sunt super înotător. Apa era puțin sub genunchi, dar m-a lovit tare un val, m-a dărâmat și am zis ”hai că ies la suprafață după ce trece următorul val”. Doar că au venit atât de multe și puternice, mi-a intrat apă în nas și mi-am spart timpanul”, a explicat chef Florin Dumitrescu, potrivit Gandul.
”Era să mă înec, am dat ochii peste cap puțin, a fost ceva super dubios. Noroc că soția mea nu a văzut scena, că s-ar fi speriat groaznic. Ea vorbea la telefon și i-am povestit eu după aceea toată pățania”, a mai spus acesta.