Mister și scandal după moartea Ioanei Popescu: iubitul acuzat că profită de tragedie

Update September 29, 2025 Mister și scandal după moartea Ioanei Popescu: iubitul acuzat că profită de tragedie 1

Moartea jurnalistei Ioana Popescu a fost confirmată de Mara Bănică, iar noi informații au apărut despre relația acesteia cu iubitul său, acuzat că s-ar fi folosit de tragedie pentru a se promova. Reacțiile publicului și declarațiile apropiaților au stârnit un val de emoție și controverse.

Mara Bănică a intervenit și a declarat că a discutat direct cu conducerea spitalului unde „devoratoarea de fotbaliști” și-a dat ultima suflare.

Mihai, iubitul Ioanei Popescu, a fost cel care a confirmat decesul, precizând că aceasta a murit în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2025, la Spitalul Sfântul Ioan din București, din cauza unor probleme de sănătate precum varice esofagiene, hepatită C, palpitații și ulcer, potrivit cancan.ro.

Cum au apărut îndoielile despre moartea jurnalistei
La scurt timp însă, situația a luat o altă întorsătură, după ce Carmela Popa, considerată cea mai bună prietenă a jurnalistei, și-a exprimat îndoiala cu privire la moartea acesteia și l-a acuzat pe Mihai că ar fi un șarlatan.

„Iubitul nu e iubit și Ioana nu este moartă! Păcat că ne-a creat niște trăiri urâte nouă! Acest individ este un șarlatan! Am ‘socializat’ și eu cu el, însă nu i-a plăcut discuția, mi-a dat block! Cică are contract de exclusivitate! Cât de proști să fiți ca televiziuni să plătiți un asemenea borfaș? Mi se pare că aici ea este o victimă! Nici nu mai știu ce să zic! O nebunie totală, sincer!”, a scris Carmela Popa, în secțiunea de comentarii a unei postări despre presupusa moarte a Ioanei Popescu, scrie click.

Mara Bănică a discutat cu conducerea spitalului. Confirmă decesul Ioanei Popescu
În urma acestui comentariu, mai multe persoane au început să dezbată moartea Ioanei Popescu și să se întrebe dacă, într-adevăr, decesul este unul real sau nu. Datorită Marei Bănică, jurnalista care a încercat să obțină cât mai multe informații despre moartea Ioanei Popescu, știm acum faptul că medicii au confirmat decesul

„Am aflat o serie de informații despre moartea loanei Popescu. Am primit tot felul de telefoane de la mulți cunoscuți, artiști care au interacționat cu ea de-a lungul vremii şi au fost foarte impresionați de soarta asta grea a loanei. A murit la 45 de ani, într-un spital din București. Toți mi-au spus că undeva a apărut un domn, fost iubit, actual iubit, erau de vreo lună împreună, care cere bani. Am sunat la spital, am vorbit cu cei de la Sfântul loan. Vineri au fost făcute documentele pentru a fi ridicată de asistența socială, din păcate. Nu s-a prezentat niciun fel de rudă de gradul 4 care să aibă dreptul s-o ridice. Așadar, se pare ca până în momentul ăsta o s-o înmormânteze statul, dacă nu se va găsi o variantă”, a spus Mara Bănică pe Facebook.

„Măcar să-i fac o colivă creștinească și să aduc un preot”
Mara Bănică a încercat să afle cât mai multe informații legate de înmormântarea Ioanei Popescu și a mărturisit că își dorește să facă tot posibilul pentru ca aceasta să aibă parte de o slujbă creștinească.

„Repet, până la acest moment, statul este cel care o va înmormânta. Încerc să aflu când și cum va fi ridicată și, poate, acolo la cimitir să vă anunț unde și cum se va desfășura. Măcar să-i fac o colivă creștinească și să aduc un preot, să aibă o slujbă și o pomenire așa cum se cuvine. N-am să judec omul acesta, pot să înțeleg disperarea pentru bani, dar, având în vedere bolile de care suferea Ioana – și nu intru în amănunte – cred că mai important decât să strângă bani ar fi să meargă să își facă și el niște analize”, a mai spus Mara Bănică.

Mihai, mesaj dureros, după moartea Ioanei Popescu
Iubitul Ioanei Popescu își strigă durerea, după moartea brunetei. Mihai a mărturisit că îi este greu să accepte că Ioana Popescu nu îi mai este alături fizic, mai ales că el spune că voia să o ceară în căsătorie.

„Fără tine mi-e greu. Te plâng și te văd peste tot. De ce a trebuit să pleci exact când trebuia să te cer în căsătorie? Exact când trebuia să mergem la Roma? De ce mi-ai făcut așa ceva? (…) Știu că mă auzi și că de acolo de unde ești te gândești la mine, la noi. Te voi iubi cu fiecare bătaie a inimii mele, curat și adevărat, așa cum am făcut-o de când ne-am cunoscut”, a scris Mihai, pe Facebook, potrivit spynews.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.