Mihai Albu radiază de fericire! La mai bine de o săptămână de când a spus din nou „DA”, designerul de încălțăminte trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa.
Recent, acesta s-a căsătorit civil cu partenera care i-a fost alături în cele mai grele momente, inclusiv în lupta cu cancerul. Noua etapă din viața lui a venit la pachet cu o veste și mai bună: fiica sa, Mikaela, adolescenta pe care o are din căsnicia cu Iulia Albu, s-a mutat împreună cu el și soția lui. Deși nu au plecat într-o lună de miere clasică, Mihai Albu spune că trăiesc această experiență chiar acasă: „Luna de miere e la noi acasă. E plin, dar e frumos. Suntem o familie unită acum.”
„Mika stă la noi, de vreo două săptămâni, așa și-a dorit, să se mute cu mine, cu Elena și cu fiica soției. Cu ambele se înțelege foarte bine. De la noi, ea pleacă și la școală. Nu vă imaginați cât sunt de fericit că Mika stă acum cu mine! Am văzut-o atât de puțin când era mică, după divorțul de mama ei”, a declarat Mihai Albu, citat de libertateapentrufemei.ro.
Designerul a vorbit și despre nunta sa recentă, afirmând că Mikaela a fost cea care și-a dorit să participe, el nu i-a impus în niciun fel. ”Mika a vrut să vină la cununia și la nunta noastră, nu i-am impus. Și mama ei, Iulia Albu, a fost de acord, nu s-a pus contră.
Fetei mele i-a plăcut la petrecere, s-a simțit bine. De altfel, a fost o organizare perfectă, totul a ieșit așa cum am visat și cum ne-am dorit. Musafirii au plecat în zori. A fost ca o petrecere în familie, cu oameni dragi”, a povestit Mihai Albu pentru sursa citată.
Mihai Albu, despre nunta cu Elena
„Am avut 130 de invitați, deși pe listă erau 150. Am ținut enorm la fiecare detaliu, mai ales la locație. Fiind arhitect la bază, am vrut un cadru monumental, cu istorie, care să mă reprezinte. A fost nuntă cu dar, dar nu am ieșit foarte bine. Asta e, nu contează. Am avut multe cheltuieli de acoperit”, a spus Mihai albu, pentru SpyNews.
Acesta a vorbit și despre relația sa solidă cu Elena: „Suntem împreună de aproape trei ani, iar în acești ani am trecut prin multe. Cele mai multe au fost neplăcute – cu mama, cu fratele, cu boala mea. Ea mi-a fost sprijinul. Am avut o simbioză perfectă. Căsătoria a fost un pas firesc. Formam deja o familie. Nunta a fost o formalitate”.