Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat despre crima care a avut loc în weekend şi care a avut ca victimă o tânără însărcinată, care a fost ucisă de fostul partener în stradă.
”Ca primar al Bucureştiului am făcut nişte lucruri în direcţia asta şi, da, răspunsul este afirmativ. Adică, pe de o parte, trebuie să facem publicitate în rândul larg al populaţiei că acest fenomen nu este tolerat de statul român”, a spus şeful statului, citat de ziare.com.
Preşedintele a mai afirmat că, pe de altă parte, trebuie să extindem reţeaua de centre la care victimele violenţei domestice pot să apeleze.
Teodora Marcu era amenințată cu moartea de fostul iubit încă din 2021.
Teodora Marcu a trăit în teroare ani și ani de zile din cauza fostului ei iubit care nu a putut accepta despărțirea dintre ei. Comportamentul lui a vorbit mai mult decât a făcut-o el, iar deznodământul este unul la care nimeni nu s-ar fi gândit vreodată. Acum au ieșit la iveală numeroasele momente în care ea a cerut ordine de protecție și a fost agresată de fostul iubit, încă din 2021.
„Încă de la momentul despărțirii a început să îi trimită numeroase mesaje text pe telefon, prin care i-a adresat injurii și a avertizat-o că locul său este numai lângă el, că viitorul soț nu este potrivit pentru dânsa, că dacă nu se va întoarce la el va vedea ce va păți, că el nu poate trăi fără dumenaei și că ori moare el, ori voi muri dânsa.
În nenumărate rânduri l-a surprins pe făptuitor în jurul blocului în care locuieşte, urmărind-o atât pe dumneaei, cât și pe colega sa de apartament. Suna în mod nejustificat la interfon cu solicitări de a urca în apartament, provocând astfel o puternică stare de temere atât dumneaei cât și prietenei sale’, a arătat avocatul Teodorei în cererea prin care a solicitat în aprilie 2021 un ordin de protecție împotriva bărbatului care avea atunci 45 de ani, potrivit viva.ro.
Teodora Marcu era cu adevărat îngrozită de violența bărbatului și de abuzurile pe care le făcea asupra ei, încă de când s-au despărțiti, mai ales că știa că fusese condamnat în trecut și că se enervează foarte ușor. Potrivit declarațiilor făcute de avocatul tinerei, Teodora Marcu suferea atacuri de panică, „tremura efectiv de frică’, atunci când Robert Lupu, zis Wolf, venea și provoca scandal la ușa apartamentului unde locuia. În dosarul în care judecătorii au emis atunci ordinul de protecție este relatat un scandal petrecut într-o noapte din februarie 2021.
„S-a năpustit peste dumneaei în apartament și i-a furat calculatorul de pe care dumneaei presta activitate online de videochat precizându-i că i-l ia ca să o lase fără bani; la această scenă au asistat toate persoanele care se aflau în apartament, în memoria calculatorului sustras de pârât avea active toate conturile prin care se conecteză online, inclusiv contul bancar în care atât dumneaei cât și colega sa de apartament primeau sumele de bani ce proveneau din desfășurarea activității online de videochat, după câteva zile de la momentul în care pârâtul i-a furat calculatorul a observat că din contul bancar anterior menționat lipsește suma de 2.800 $ care cel mai probabil i-a fost sustrasă de către cel care a sustras și calculatorul, adică de pârât’, a detaliat avocatul în cererea de ordin de protecție.
Teodora primea constant amenințări grave prin mesaje de la fostul iubit, precum: „ori tu, ori eu, unul dintre noi moare’, „nu scăpați de mine’ sau „te fac vedetă internaţională’. Ea a cerut instanței un ordin de protecție și ca bărbatul să fie obligat să predea armele pe care credea că le deține. Pe 7 aprilie 2021, Judecătoria Bacău a emis un ordin de protecție valabil 4 luni, interzicându-i agresorului să se apropie la mai puțin de 100 de metri de Teodora. Totuși, cererea privind predarea armelor a fost respinsă, întrucât nu s-a dovedit că bărbatul ar deține sau ar fi folosit arme.