Jurnalistul Mircea Badea a comentat luni seară la Antena 3 CNN noua achiziție a lui David Popovici. Badea a subliniat contradicțiile între ceea ce înotătorul spunea în urmă cu doar două luni și ceea ce a declarat acum, referindu-se la cumpărarea acestei mașini.
“Astăzi am văzut că a făcut multă vâlvă, a suscitat mult interes, un subiect pentru mine absolut neimportant, că nu, chiar nu mi s-a părut important, dar pe foarte multă lume a înflăcărat. Adică e plin de cetățeni care se exprimă pe subiect. Deci e clar de interes și suscită pasiuni, intensități, învolburări efervescențe. Și anume, domnul David Popovici înotătorul, și-a luat mașină și mașina costă.
Dânsul a zis că și-a luat mașină de 150.000 sau, mă rog, așa au venit reacții din partea unui profesor universitar de economie, (Cristian Păun – n.r.), care a zis că nu e în regulă deloc ce a făcut domnul Popovici, din punct de vedere economic. S-a exprimat și Cristian Tudor Popescu că și-a luat David Popovici mașină.
Când am văzut atâta pasiune, argumente și intervenții în spațiul public pe temă, zic: stai puțin, că am și eu opinie.
Deci, David Popovici și-a luat mașină scumpă și e aspru criticat de un economist. David Popovici, 20 de ani, campion olimpic la înot la Jocurile de la Paris din 2024 a recunoscut că a achiziționat recent o mașină de lux. Este vorba despre un Porsche Spider al cărui preț este de aproximativ 150.000 euro.
David Popovici a fost aspru criticat de economistul Cristian Păun, profesor la ASE, care a pus la îndoială decizia sportivului de 20 de ani. (…) O întreagă dizertație pe teme economice, moralisto-economice. Cumva, morală economică, dar și de rentabilitate economică făcută de un profesor universitar în urma știrii că și-a luat David Popovici mașină.
Deci discuția întotdeauna alunecă spre partea de drepturi, că are dreptul să facă ce vrea cu banii lui. Sigur că e dreptul lui, evident că omul a câștigat niște bani în mod legal, prin performanțele sale, statul l-a recompensat pentru performanțele domniei sale și dânsul și-a luat mașină. Are dreptul absolut. Nu despre drepturi este vorba.
Eu însă, și să nu se înțeleagă, Doamne ferește, că zic ceva rău de domnul Popovici, vă întreb așa vă arăt așa. Deci, astăzi, domnul Popovici ne spune, domnul Popovici foarte des vorbește despre politicieni – că nu fac, nu drag, nu se ridică la înălțimea performanțelor pe care unii români le generează. Are acest discurs, unora le poate părea populist, are abordări în sensul acesta al dezamăgirii față de prestația politicienilor. (…)
Deci, Ion Țiriac i-a premiat pe sportivii ăștia de performanță cu super rezultate. Înțeleg că le-a dat niște mașini. David Popovici nu mai vrea să conducă niciuna dintre mașinile primite de la Ion Țiriac. David Popovici a lăsat în parcare mașinile privite de la Țiriac și a spus: prefer una care se pierde mult mai repede în mulțime. Cu modestia ieșită din comun care îl caracterizează, David Popovici a dezvăluit că nu vrea să mai conducă niciuna dintre mașinile primite de la Țiriac, pentru că acestea ies prea tare în evidență în trafic. (…)
Deci, acum două luni, dânsul ne spunea că o mașină cu prețul între 30 și 50.000 euro i se pare totuși extravagantă și că dânsul preferă să conducă mașina veche de 10 ani, cu 105 cai putere, că se pierde mai ușor pe mulțime și că merge și cu autobuzul. Sigur că merge și cu autobuzul. Există un articol din 2023, că dânsul merge și cu autobuzul. Și jurnalistul Claudiu Pândaru a postat pe Facebook o o fotografie în care l-a surprins pe David Popovici într-o stație de autobuz. (…) Deci, da, domnul Popovici, clar, mai merge și cu autobuzul.
Deci, acum două luni, dânsul spunea cu modestia ieșită din comun care îl caracterizează: nu pot să conduc o mașină cu prețul între 30 și 50.000 euro de la Fundația Țiriac pentru că atrage prea mult atenția, așa că prefer să conduc mașina mea obișnuită, o mașină care se pierde mult mai repede în mulțime.
Nu că își ia mașina de 150.000 euro, care cred că atrage atenția. Ne-a spuns însă la podcast că timp de 2 ani, zi de zi, s-a uitat la un Porsche de 150.000 de euro. Deci inclusiv în astea acum două luni, când a făcut declarația că preferă mașina veche de 10 ani unor mașini totuși prea extravagante pentru gustul domniei sale.
Deci, în doi ani se uita totuși la acel Porsche, dar spunea că preferă să conducă o mașină care să se piardă în mulțime și să nu atragă atenția? Nu e vorba despre drepturi, nu e vorba despre bani, nu e vorba despre nimic – dar în spațiul public, când spui lucruri, te întrebi de ce ar fi spus acum două luni asta. Atâta tot.
Asta nu e un atac, doamne ferește, e alegerea domniei sale, treaba dânsului. Deci, nu despre drepturi, nu despre bani e vorba, ci doar de ce ai face declarația asta? E doar pe partea de comunicare. Adică am această mică nedumerire, doar la comunicare”, a comentat Mircea Badea la Antena 3.
Codin Maticiuc, reacția momentului după ce a văzut că David Popovici e făcut praf pentru Porsche-ul de 120.000 de euro
Codin Maticiuc, ca mulți alții, s-a simțit dator să sară în apărarea lui David Popovici, scriind cu ironie: ”Ce mai urmează, Doamne, ce?! Să-și ia una și Sebastian Stan și să-mi strice părerea despre el și discursul ăla frumos?!”
Sunt în Dubai și citesc îngrozit veștile din țară. Se pare că o legendă vie a sportului românesc și-a luat o mașină scumpă! Ce mai urmează, Doamne, ce?! Să-și ia una și Sebastian Stan și să-mi strice părerea despre el și discursul ăla frumos?! Mă gândesc serios să rămân aici, în Dubai, unde nimeni nu exagerează cu show-off-ul…
P.S. Am înțeles că problema e că omul a avut un vis prea mic cu mașina asta și, astfel, a dezamăgit. Mie mi se par în regulă și visele mici și, ca să-l inspir, îi mai recomand câteva: revelion la Rio, o beție la Caves du Roy în Saint-Tropez, un weekend la Çırağan Kempinski în Istanbul și o noapte la The Box în Londra”, a scris Codin Maticiuc pe contul de Facebook, conform playsport.ro.