Cătălin Scărlătescu, despre vacanța în Bali: „Mai ajung aici doar dacă aterizează avionul forțat”. Ce l-a dezamăgit

Update ianuarie 5, 2025 Cătălin Scărlătescu, despre vacanța în Bali: „Mai ajung aici doar dacă aterizează avionul forțat”. Ce l-a dezamăgit 1
(Cătălin Scărlătescu: Nah ca dupa faimosul Bali am ajuns si la spital)

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru au mers în Bali de sărbători dar vacanța le-a lăsat un gust amar. Deși au sperat că se vor bucura de o vacanță de neuitat în Bali, bucătarul s-a arătat foarte dezamăgit de destinație.

Înainte de Crăciun, Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru, iubita lui, s-au îmbarcat în avion cu destinația Filipine, așa cum au dezvăluit într-un interviu exclusiv pentru Libertatea în urmă cu câteva săptămâni. „Mă întorc din Deltă, schimb geanta și în aceeași noapte am plecat în vacanță cu Doina. Și Crăciunul, și Revelionul. Ne întoarcem la finalul lui ianuarie. Mergem în Filipine. Stăm mai mult de o lună, prindem și sărbătorile pe vechi. E cea mai lungă vacanță a mea cu Doina.

Pare foarte interesantă vacanța. Doina și-a ales niște repere. Eu am niște mici chestii ale mele… Mie dacă îmi dai apă și nisip, ce mai îmi trebuie altceva? Prefer marea decât muntele”, ne spunea bucătarul, care după șederea în Filipine a ajuns în Bali.

Experiența nu a fost deloc plăcută pentru el, căci s-a plâns pe rețelele de socializare. A postat un selfie din aeroport și a spus că nu mai calcă în acea destinație, nemulțumit de mai multe aspecte. „Cel mai frumos loc din Bali aeroportul și @balimandira…în rest doar gunoaie multe pe plajă și prețuri mari pentru sevicii mici.

Cătălin Scărlătescu, despre vacanța în Bali: „Mai ajung aici doar dacă aterizează avionul forțat”. Ce l-a dezamăgit 2

A fost ultima încercare, mai ajung aici doar dacă aterizează avionul forțat. Să nu începeți cu vibrația, spiritualitatea sau altele că nu mai crede nimeni”, a răbufnit el, potrivit Libertatea.

Pe Instagram, și fanii lui au reacționat. Unii i-au împărtășit părerea, alții l-au contrazis. „Cam aceeași părere am avut-o și eu. E și frumos, dar părțile negative nu prea ți le spune nimeni.”, „Total de acord, locul acela este mega overrated, iar mizeria și haosul de acolo te fac să apreciezi puțin mai mult România 😂”, „Măi Cătăline… informează -te mai bine înainte să pleci în Bali și nu mai dezinforma! Nu știu ce pretenții ai tu, dar majoritatea locurilor sunt superbe! Peste tot în lume găsești și gunoaie, dar Bali este mirific! Dar de oamenii de-acolo nu zici nimic? Cât de minunați sunt și ce energie bună au? La cât de arogant ești tu, nici nu mă mir…”.

Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru se pregătesc de nuntă?
Chef-ul nu a dezvăluit când anume va avea loc marele eveniment, dar a dat de înțelesc că acest lucru se va întâmpla cu siguranță și că, atunci când va fi cazul, el și Doina Teodoru vor face totul public.

„Nu știu, mai stăm. Când o să vină nunta, o să vină. Dacă e să vină, vine”, a mărturisit Cătălin Scărlătescu pentru Viva.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.