Actriţa de la ProTV și-a găsit iubitul cu prietena în fapt: „În viața reală, da, mi s-a întâmplat să aflu că o prietenă foarte apropiată era acasă la iubitul meu, la ora 22”. Cum a reacționat

Update January 29, 2025 Actriţa de la ProTV și-a găsit iubitul cu prietena în fapt: „În viața reală, da, mi s-a întâmplat să aflu că o prietenă foarte apropiată era acasă la iubitul meu, la ora 22”. Cum a reacționat 1

Prezentă la premiera filmului ”Țăndări”, în regia lui Bogdan Naumovici, Diana Sar a rememorat una dintre cele mai neplăcute experiențe din viața sa. Pentru CANCAN.RO, actrița din ”Vlad” a povestit cum și-a prins iubitul în off-side chiar cu prietena sa!

”Lucrez la trei spectacole, două vor avea premiera pe 20 și 24 februarie. Am rolul unei femei care e îndepărtat de mine, e o fată care nu are cea mai bună intenții, o prietenă pe care nu ți-ai dori să o ai. În piesă, îi cam fur bărbatul prietenei mele, iar eu în niciun caz nu aș putea face asta.

În viața reală, da, mi s-a întâmplat să aflu că o prietenă foarte apropiată era acasă la iubitul meu, la ora 22. Când am întrebat eu foarte frumos, ca o doamnă, căci intenția mea era să o iau de păr, desigur, mi-a spus că au discutat lucruri legate de Amazon”, a povestit Diana Sar pentru CANCAN.RO.

Faza și mai intrigantă este că Diana a aflat că prietena sa este acasă la iubitul său, la ceas de seară, chiar de la acesta, care nu s-a ferit să îi spună actriței de vizita surpriză!

Însă cum totul răul este spre bine, Diana Sar recunoaște că a învățat ceva din acest episod urât, totuși. Așadar, astăzi nu mai este atât de credulă în ceea ce privește oamenii care o înconjoară.

Prima reacție a fost la el, pentru că la un bărbat te aștepți, dar la prietena mea nu mă așteptam. Cu el am continuat, pentru că el a spus că nu s-a întâmplat nimic. După acest episod, nu am mai fost așa naivă. La ea chiar nu mă așteptam.

A fost un șoc pentru mine! Dacă era orice altă fată, nu aveam nimic cu ea, pentru că nu ar fi avut vină, dar ea era o prietenă”, a încheiat Diana Sar, aflată la premiera filmului ”Țăndări”, în regia lui Bogdan Naumovici.

Diana Sar, relație sentimentală cu suișuri și coborâșuri. Actrița din serialul Vlad, de la Pro TV, face dezvăluiri fără perdea
Diana Sar are o relație sentimentală cu suișuri și coborâșuri. Actrița din serialul Vlad, de la Pro TV, face dezvăluiri fără perdea. Frumoasa brunetă dă de înțeles că este într-o mică pauză amoroasă pentru că a avut multe certuri cu iubitul ei, scrie Fanatik.

Bărbatul face parte din aceeași breaslă ca vedeta. Amândoi sunt firi pasionale, dar asta îi face să aibă discuții în contradictoriu foarte des. În prezent, hotărârea definitivă este la actriță, care are în continuare sentimente puternice pentru respectivul.

„Am avut încercări, am avut nepotriveli, am tras de o relație, au fost discuții și într-un final nu cred că mergem pe drumul cel bun. Doar că aceste viziuni diferite au apărut în primele trei luni, adică repede.

Au fost niște certuri destul de înflăcărate pentru un început de relație. N-am avut niciodată niciun partener care să depășească o limită sau să țipăm, doar că pentru primele trei luni să fie certuri atât de des mi se pare un pic cam mult.

Dar, în același timp e și o persoană pentru care am sentimente foarte puternice și tocmai asta m-a făcut să încerc să continui. Și el la fel, că și pentru el nu e bine”, a declarat Diana Sar pentru ciao.ro.

Diana Sar: ”Ne despărțim sau nu?”
„Adică suntem într-o situație în care ne gândim: ok, sentimental vrem, dar rațional ne gândim că poate în viitor n-o să ne potrivim și asta e situația. Suntem îndrăgostiți dar suntem așa: ne despărțim sau nu? Cam asta e situația acum.

E la mine mingea. Mi-a spus că din punctul lui de vedere vrea să lucrăm la problemele din relație. E actor. Suntem doi nebuni, aia e problema”, a completat Diana Sar, pentru aceeași sursă.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.