Cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea, dar și prezentatoarea emisiunii, Gina Pistol, au parte de surprize, de la ediție la ediție. În ediția din 18 noiembrie, atât concurenții, cât și jurații sau prezentatoarea show-ului culinar trec prin niște emoții de nedescris după ce un concurent și-a tăiat un deget și a leșinat.
Alessandro Lusito, unul din concurenți, a leșinat în platou, la una din probele de gătit, după ce și-a tăiat un deget. Momentul i-a speriat atât pe concurenți, cât și pe jurați. Echipa a chemat imediat medicii ca să îi oprească sângerarea. Ulterior, acesta a fost transportat către primul spital, a anunțat fanalik.ro.
“Eram ok în primă fază. Au chemat medicii. A venit ambulanța. În momentul în care au venit medicii de pe salvare, mi-a pus ceva pe deget, pe viu și în momentul ăla am simțit o durere atât de tare. Am țipat, după care am leșinat pe loc.
La un moment dat mi-am deschis ochii, eram pe jos. Când mi-am revenit am văzut îngerași și pe Chef Scărlătescu. De fapt îl vedeam pe Chef Scărlătescu așa, îngeraș”, a povestit Alessandro Lusito, pentru fanatik.ro.
Concurentul a relatat și ce probă de gătit avea în momentul în care, din neatenție, și-a secționat vârful degetului. Tăietura nu a fost una simplă, la spital medicii nu l-au cusut, însă i-au pus un bandaj pe care a fost nevoit să-l țină o lună.
„Practic a fost momentul de neatenție. Atunci găteam un gât de gâscă și voiam să fac niște tortellini. Miezul de tortellini voiam să-l umplu cu carne din gâtul de gâscă. Era moment sub presiune, am tocat carne, n-aveam tocător. Așa că am tăiat-o așa, iar într-un moment s-a întâmplat”, a mai spus concurentul MasterChef 2024.
Acesta s-a simțit bine după întâmplarea nefericită și nu va avea probleme pe viitor.
„Ce s-a întâmplat acum cu Alessandro e ceva ce pe mine mă sperie. Când l-am văzut pe Cătălin că se apropie de el, mi-am dat seama că ceva e în neregulă și am făcut doi pași înapoi. Când l-am văzut că s-a și albit și a leșinat…”, spune Chef Florin Dumitrescu. Incidentul îi îngrijorează pe concurenți. „Doamne ferește! Îmi e frică! Luați cuțitele! Chiar m-am speriat foarte tare, îmi tremurau picioarele. Cât timp era acolo, leșinat, mă rugam: Doamne, să nu se întâmple o nenorocire! Mă rugam pentru el!”, povestește Andreea Corb, conform Pro Tv.
În această seară, de la ora 20:30, 13 concurenți continuă lupta pentru un loc în marea finală. „Se strâng rândurile. În acest moment, MasterChef e ca o menghină!” spune unul dintre participanți, evidențiind tensiunea crescândă. Un ansamblu folcloric le oferă un moment de dans, iar la final, fiecare concurent primește o traistă cu un ingredient surpriză: burtă de vită, gât de curcan, picior sau cap de porc.
„Dacă eu sunt șocat, vă dați seama cum sunt ei!”, va spune Chef Florin Dumitrescu. „Dragii mei, poate vă gândiți că trebuie să faceți un preparat tradițional. Ei bine, nu! Provocarea voastră este să transformați ingredientele din trăistuțe într-un preparat romantic, demn de o cerere în căsătorie”, le va spune Gina Pistol. „Farfuriile trebuie să arate senzațional, minimaliste și, de ce nu, în stil fine dining”, adaugă Chef Florin Dumitrescu. Cum vor face față concurenții acestei provocări, aflăm diseară, la PRO TV, scrie tvmania.ro