Cu doar câteva zile înainte de a deceda, Silviu Prigoană a fost invitat în podcast-ul „Un podcast mișto”, moderat de Bursucu, unde a făcut mai multe dezvăluiri, inclusiv despre Teo Trandafir. În cadrul discuției, s-a aflat că Teo Trandafir a fost cerută în căsătorie de regretatul om de afaceri.
„Nu așa a fost povestea. N-am vrut s-o cer în căsătorie. Noi, din glumă și din vorbă-n vorbă…O femeie foarte deșteaptă, spontană. A venit vorba de ceva cu măritatul: Dar tu de ce nu te măriți?.
Și a zis că ea nu se mărită decât dacă o cumpără cineva, cum să se mărite așa – Păi, bun, și care e prețul tău? 300.000 de dolari. M-am dus și am luat 300.000 de dolari și i-am pus pe masă. Zic: Uite, aici sunt banii, numără-i, treci. I-a căzut fața. A fost o întâmplare.
A venit un prieten de-al meu de la Cluj și, a doua zi, trebuia să-mi facă o tranzacție, dar era închis la bancă. El a venit cu banii la el, 300.000 de dolari. S-a întâmplat, a fost o pură întâmplare.
M-a rugat să-i țin la mine până a doua zi, când se deschide la bancă, că îi era frică să-i țină la hotel. A refuzat banii, deci a refuzat căsătoria”, a povestit Silviu Prigoană, în cadrul podcast-ului „Un podcast mișto” cu Bursucu, scrie playtech.ro.
Cristi Brancu a dezvăluit unde era Mihaela Botezatu în momentul în care s-a produs evenimentul tragic cu omul de afaceri
Cristi Brancu, potrivit kfetele.ro: “In aceste zile ne-am despărțit de Silviu Prigoană, un om alături de care am trăit multe momente senzaționale, unele senzațional de frumoase, altele în decibeli puternici legate de ceea ce s-a întâmplat în viața lui. Îi mulțumesc pentru toate aceste momente și pentru a lămuri câteva lucruri care circulă acum în spațiu public, aș vrea să vă spun ceea ce am aflat de la oameni din familia lui, familia lui extinsă ne referim și la fini, oameni care s-au întâlnit cu Silviu Prigoană în ultima vreme și am adunat câteva informații,
care vă pot defini motivul pentru care Silviu Prigoană pregătise ieșirea de pe această lume, așa cum probabil că puțini au făcut-o la vârsta de 60 de ani. Silviu Prigoană a fost tot timpul pregătit să plece de pe această lume și din acest motiv acesta e motivul principal pentru care el a pregătit minuțios înmormântarea, au fost probleme cardiace vechi, moartea copilașului lui Darius, știți foarte bine, care a murit la 3 săptămâni, moartea tatălui lui din august, de care a avut grijă într-un mod absolut exemplar, toate acestea l-au făcut pe el să fie mai pregătit și mai împăcat cu această idee.
De altfel, încă de pe vremea când era cu Adriana Bahmuțeanu a trecut toată averea pe numele copiilor, ce și cum se va împărți și cum a împărțit-o să vedeți cât curând, însă avem câteva amănunte. Săptămâna trecută i-a spus Mihaelei, femeia din ultimii 7-8 ani ai vieții lui Silviu Prigoană, că are ceva important să-i spună să o anunțe, și să pregătească o vacanță cu copiii, cu cei doi copii ai lui, cu cei trei ai Mihaelei, pentru că va fi ultima mare vacanță împreună. Mihaela n-a înțeles, pentru că Silviu Prigoană uneori glumea într-un mod macabru, spectaculos, așa era el, un om cu un simț al umorului și cu o joacă în vorba absolut senzațională. Cu Mihaela a avut însă și o criză în relație, se mai întâmplă lucrul acesta. Mihaela cred că nu a apreciat foarte bine că Silviu Prigoană se cumințise și mai mult decât credea ea, și a bănuit că ar fi făcut ceva Silviu, ceea ce nu a fost adevărat.
Dar revenise în relații mai bune pentru că acolo unde Silviu Prigoană a respirat pentru ultima oară, la Șimol lângă Bran, era locul către care Mihaela mergea cu mașina. Vorbise cu el și a ajuns la o jumătate de oră după ce el s-a prăpădit și a fost ținuta afară pentru că ei nu sunt căsătoriți, până când s-a lămurit lumea. Ea a stat cu el până când trupul lui Silviu Prigoana a fost luat de acolo.
E foarte interesant că Silviu Prigoană nu a dorit ca Mihaela să fie la mormântare, ci doar băieții lui și Mihaela a venit a doua zi la cimitir. Honorius Prigoană băiatul lui cel mare, a fost baza și omul care a pus la punct toate lucrurile și care a respectat întru totul cerințele tatălui. El a organizat înmormântarea lui Silviu, așa cum Silviu a organizat înmormântarea tatălui lui cu foarte multe amănunte.”