Mirela Vaida, prezentatoarea tv de la Acces Direct, a vorbit deschis despre relația pe care a avut-o chiar și cu soțul ei. Aceasta a explicat faptul că ei s-au cunoscut pe vremea când ea avea doar 23 de ani, chiar din anul patru de facultate, astfel că a reușit să o vadă pe aceasta în toate ipostazele.
„El m-a cunoscut de la 23 de ani, din anul patru de facultate, deci mă știe cu toate, cu bune și cu rele. Și el îmi spune că acum încă sunt varianta bună, să vezi cum eram acum 19 ani. Adică atunci când ne certam, eu mă dădeam jos la semafor, din mers, și nici nu îi închideam portiera. Trebuia să țină în spate coloana și să se dea jos să închidă el portiera. Cam așa eram, un cal nărăvaș. Mi-a mai rămas puțin, de farmec, e păcat să renunțăm. Dar și mențin relația”, a declarat Mirela Vaida, într-un podcast potrivit libertatea.ro.
Cât despre relația cu soacra ei, Mirela Vaida a recunoscut faptul că ele au avut întotdeauna o relație bună:
„Am o soacră molcomă, dar ferească Dumnezeu să se enerveze și ea. Așa sunt. Nervul ăsta îl am de la ai mei. Mama mea și acum e la fel, tata e mai rău acum la 70 de ani. E mai rău în sensul de mai zbir. Nu stă o secundă locului”, a mai adăugat vedeta, conform Antena 1.
Prezentatoarea tv a mai povestit despre momentul în care ea l-a cunoscut pe soțul ei și cum a intervenit divinitatea în acest proces:
„Eram în facultate, în ultimul an, și toate colegele mele aveau un iubit. Și se duceau cu barca prin Cișmigiu, le conduceau acasă. Eu nu aveam pe nimeni. Și mă duceam la mânăstire, la Sfântul Elefterie, că e vis-a-vis de Drept. Și ziceam: ‘Doamne, dă-mi și mie un băiat bun. Să mă iubească, să ma ducă și pe mine în Cișmigiu cu barca. La șase luni l-am întâlnit pe soțul meu. Și primul lucru a fost: Dacă nu mă duci în Cișmigiu cu barca… Și m-a dus. Am scăpat și vâslele. Și zic: Gata!
Doamne l-am găsit, mulțumesc. Întotdeauna m-am rugat la Dumnezeu pentru orice. Pentru copii, că au venit greu. La fel numai cu rugăciune am reușit, că altfel nu mă linișteam. Dumnezeu m-a ajutat în cele mai grele momente”, a mai spus Mirela Vaida.
Mirela Vaida, despre mutarea ei de la „Mireasă pentru fiul meu” la „Acces Direct”
Timp de mulți ani, Mirela Vaida a fost moderatoarea emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”. În cele din urmă, prezentatoarea TV a luat decizia să renunțe la show-urile despre iubire, concentrându-se asupra celor despre cazuri sociale.
Motivul pentru care nu a mai prezentat emisiunea matrimonială a fost programul de lucru. Vedetei începea să-i fie tot mai greu să se prezinte la filmări, chiar de când era însărcinată cu al doilea copil.
„Da, mi s-a părut. La Mireasă renunțasem eu, pentru că aveam 4 ore/zi, de luni până sâmbătă, inclusiv. Nu mai aveam timp. Am rezistat acolo 5 ani, dar aveam deja doi copii. Hai că la primul a mai fost cum a mai fost, dar cu al doilea copil, venit la doar un an jumate distanță, să duc ritmul ăsta, n-am mai putut. Le-am spus că, din momentul în care se va naște al doilea copil, eu nu mai vin. Nu m-au crezut, pentru că emisiunea mergea atât de bine.
Dar eu mai aveam un pic și nășteam în direct. Adică am venit, până la 9 luni, nu mai puteam să stau în scaun, nu mă mai vedeam de burtă, mâncam ciorba concurenților, intram în frigider, mâncam ce mâncau și ei în pauză… adică ajunsesem în acest stadiu. Și anunțasem dinainte că din toamnă nu mai vin, eu am născut în august al doilea copil”, a povestit ea în cadrul unui podcast, conform viva.ro.