Călin Georgescu este căsătorit de 20 de ani cu Cristela și au împreună trei băieți. Posibil viitoarea Primă Doamnă nu are nicio legătură cu politica, s-a dedicat dezvoltării personale și educației în domeniul sănătății naturale, câștigând un renume ca expert wellness, speaker motivațional și autor.
„Eu conduc armata tehnică din spatele lui Călin!”, a spus femeia în mediul online, atrăgând atenția asupra faptului că se ocupă de partea de montaj și editare video a materialelor postate de politician.
Cristela Georgescu arată impecabil la 54 de ani și se vede cu ochiul liber că urmează un stil de viață sănătos. Pe partea profesională, este autoarea mai multor lucrări apreciate, printre care „Diversificare, pur și simplu”, „Simplu” și „Simplu 2”. De asemenea, este co-autoare a cărții „Nu hrăni cancerul!”, realizată împreună cu prof. univ. dr. Pavel Chirilă și dr. Mădălina Popescu. Aceste lucrări sunt disponibile pe platforma sa personală, unde promovează stilul de viață sănătos și echilibrat, scrie romaniatv.net.
Pe lângă activitatea literară, Cristela a dezvoltat cursuri menite să inspire participanții să adopte obiceiuri sănătoase. Printre acestea se numără programe precum „Ca să ai ce nu ai trebuie să faci ce nu faci” și „Învață să taci”, disponibile contra cost.
Înainte de a deveni o autoritate în domeniul holistic, Cristela Georgescu și-a construit cariera în economie și finanțe, lucrând în banking și management executiv. Însă pasiunea sa pentru sănătate și nutriție a determinat-o să urmeze cursuri la instituții prestigioase, printre care Institute for Integrative Nutrition din New York și Universitatea Cornell, Catedra de Nutriție Vegetariană.
De-a lungul timpului, Cristela a obținut certificări în public speaking, marketing, organizare și negociere, transformându-se într-un mentor apreciat în comunitatea wellness.
Ce studii are Cristela, soția lui Călin Georgescu
Pe site-ul său personal, Cristela Georgescu și-a notat toate aspectele importante din viața sa, printre care și locurile în care a studiat. Astfel, publicul a aflat că soția candidatului independent la președinție are studii postuniversitare și certificări profesionale de la Institute for Integrative Nutrition și Departamentul de Stat pentru Educatie din New York (Certified Integrative Nutrition Coach), prestigioasa Universitate Cornell – Catedra de Nutriție Vegetariană și Centrul pentru Studii în Nutriție “Dr. T. Colin Campbell” (Certificate in Plant Based Nutrition), American Association for Drugless Practitioners (Certified Holistic Health Practitioner), Școala Internațională de Detoxificare Regenerativă coordonată de Dr. Robert Morse (Certified Regenerative Detoxification Specialist).
Mai mult decât atât, este absolvent al programului de formare profesională și de experimentare personală directă în domeniul detoxificării regenerative cu ajutorul dietei și al fitoterapiei, Școala Sănătate 5D coordonată de Dr. Sorina Soescu, informează protv.ro.
Are atestat de formare profesională în Germania ca Practician Organetik cu ajutorul metodelor de biorezonanță și al tehnologiilor de echilibrare energetică pe bază de impulsuri, este membru al International Association for Health Coaches, al American Association for Drugless Practitioners, al organizatiei Physicians Committee for Responsible Medicine din Washington DC, al Dr. Morse’s Herbal Health Club si al Clubului Dr. Soescu – ”Iubim Fructele”.
Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Candidatul independent la președinția României are 62 de ani și a absolvit Facultatea de Agronomie. În plus, are un doctorat în pedologie. A urmat și cursuri postuniversitare în securitate și apărare națională la Colegiul Național de Apărare „Carol I”, informează adevarul.ro.
În campania actuală pentru prezidențiale, Georgescu a folosit intensiv platforma TikTok pentru a-și face cunoscute ideile. A câștigat astfel rapid în popularitate.
Acesta a promis că va fi un președinte al românilor, ghidat de Dumnezeu și focusat pe familie.