Creatoarea de modă Romanița Iovan a dezvăluit că l-a cunoscut pe actualul ei iubit atunci când avea nevoie de un avocat și lucrurile s-au legat frumos între ei. Vedeta a devenit mamă la 42 de ani, iar de atunci viața i s-a schimbat complet și este recunoscătoare pentru asta.
„Nu am avut niciodată în viața mea un bărbat mai puternic decât mine. În viața mea, adică mă refer în momentul în care făcea parte din viața mea, nu după ce nu a mai făcut. Puternic financiar nu, dar întotdeauna toți bărbații m-au ajutat așa cum au putut ei mai bine.
Au fost sprijin pentru mine, indiferent care a fost acela. Chiar îi spuneam lui Iulian că nu știu cum a venit el în viața mea fix în momentul în care aveam nevoie de un avocat.
Așa ne-am și cunoscut, pentru că aveam nevoie de un avocat. Am avut un contract. Și acum este avocatul meu și al companiei mele. Ne-a adus viața unul lângă altul chiar atunci când aveam nevoie de el și chiar mă sprijină cu tot ce poate, ceea ce este esențial”, a declarat Romanița Iovan în emisiunea ‘La cină’, conform RTV.
Romanița Iovan susține că a fost o femeie de carieră și că nu își dorea copii, dar fiul ei, Albert, din mariajul cu pilotul Adrian Iovan, a apărut la momentul potrivit în viața ei.
„Am fost femeie de carieră, nu am vrut niciodată copil. Am vrut să îmi fac carieră și atât. Nu am vrut să mă leg cu nicio responsabilitate, să nu depind de nimeni și nimeni de mine. Așa am vrut să fie.
S-a întâmplat, într-adevăr, ca Albert să vină în viața mea la momentul potrivit. La 42 de ani, chiar de ziua mea. Albert s-a născut ca o minune și mi-a schimbat total viața. Mă bucur foarte mult că am putut să stau cu el. Am fost o mamă care și-a permis să ofere timp și suflet copilului”, a mai spus Romanița Iovan.
Romanița Iovan, despre pasiunea fiului ei pentru business
Dacă în trecut designerul și-ar fi dorit ca Albert să fie mai apropiat de lumea sa, cea a modei, lucrurile s-au mai schimbat între timp. Romanița Iovan a declarat că fiul ei este mai mult implicat în zona de business și nu urmărește ca el să ducă mai departe afacerea ei.
„Nu, munca mea nu vreau s-o continue, pentru că el gândește total altfel și și-a lansat propriul lui brand și vreau să fie o chestie auxiliară. Nu vreau să fie cea care să îi coordoneze viața, ci el să aibe alte preocupări și să rămână această preocupare pe locul doi. Eu așa aș dori, acum depinde și de Albert ce o să-și dorească el cu viața lui.”, a spus Romanița.
„Nu știu cât la sută e modă și cât la sută e business ce mă pasionează pe mine cel mai mult și de ce am făcut brandul. Adică mai mult îmi place și partea de business a brandului, nu numai partea artistică, îmi place să mă joc așa. Ce port acum, hainele le-am creat eu, dar în același timp vreau să mă duc pe inginerie automobilistă la facultate și să urmez drumul ăla. Și să mă mai și dau cu mașinile la raliu și la curse. Am multe pasiuni și e greu să mă împart în toate.”, a continuat Albert, conform elle.ro.