Cum explică Elisabeta Lipă de ce contabila a primit mai mulți bani decât David Popovici

Update octombrie 17, 2024 Cum explică Elisabeta Lipă de ce contabila a primit mai mulți bani decât David Popovici 1

Sacrificiile făcute de David Popovici au fost răsplătite cu mai puțini bani, contabila de la federație a luat o primă mai mare decât el.

După ce Eduard Novak a acuzat, pe Facebook, modul în care au fost repartizate sumele pentru performanţele obţinute, ElisabetaLipă i-a răspuns tot prin intermediul aceleiaşi platforme de socializare, transmiţându-i că a folosit aceleaşi norme legale şi în perioada în care a fost ministru.

Pentru că fostul ministru al Sportului românesc, domnul Eduard Novak, traversează o perioadă în care memoria domniei sale nu se regăseşte în discursul său public, mă văd nevoită să intervin, ca succesor al său, în calitate de preşedintă a Agenţiei Naţionale pentru Sport, din respect pentru sportivii noştri de performanţă, pentru echipele federaţiilor care le susţin efortul, dar mai ales pentru corecta informare a iubitorilor sportului şi opiniei publice.

Domnul Novak a aplicat, după ediţia de la Tokyo a Jocurilor Olimpice, respectând normele legale în vigoare atunci, ca şi acum, aceeaşi formulă de calcul prin care angajaţii federaţiilor sunt recompensaţi cu sume care reprezintă 40 la sută din valoarea premiilor oferite sportivilor care au performat la Jocurile Olimpice Paris 2024″, a scris Lipă pe pagina sa de Facebook, conform Antena 3.

Ea a explicat şi motivul pentru care anumiţi angajaţi din cadrul federaţiei de canotaj au fost recompensaţi după JO 2024: “Normele financiare 1447/2007, cu modificările ulterioare, la Legea Sportului nr 69/2000 se aplică tuturor sportivilor, personalului auxiliar şi al federaţiilor de specialitate, precum şi al instituţiilor prevăzute de lege.
Sumele respective sunt distribuite, de regulă, prin intermediul angajatei/angajatului împuternicit în acest sens, în mod transparent.

În acest fel, personalul din federaţii care lucrează timp de patru ani pentru salarii lunare medii de 600 de euro – echivalentul în lei – primeşte o recunoaştere meritată a nivelului de implicare prin care generează cadrul optim de pregătire a performanţelor cu care ajungem cu toţii să ne mândrim în cea mai importantă competiţie la nivel internaţional.

În speranţa că acum memoria domnului ministru Novak are repere mai concrete în privinţa procedurilor pe care le-a urmat în timpul mandatului său, le mulţumesc încă o dată pentru efort şi îi felicit pe toţi sportivii de performanţă ai României şi pe cei care contribuie zilnic, prin munca lor, la aceste rezultate remarcabile. Hai, România!”.

Salariul contabilei șefe de la Canotaj, care a încasat un premiu de 162.400 EUR, nu e de 600 EUR, ci de 2.400 EUR
Cătălin Erhan, secretarul general al Federației Române de Canotaj, și Roxana Petrescu, contabila șefă a aceleiași federații, au fost premiați cu câte 162.400 de euro de Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru rezultatele canotorilor români la Jocurile Olimpice de la Paris.

În același timp, David Popovici a primit un premiu de 140.000 de euro pentru medalia de aur câștigată la proba de 200 m liber.
Ultima declarație de avere a Roxanei Petrescu arată că, pentru funcția de contabil șef al Federației Române de Canotaj, este remunerată anual cu suma de 85.161 lei. Adică puțin peste 7.000 lei lunar, scrie defapt.ro

În paralel lucrează ca economist și la Federația Română de Kempo, de unde a încasat anul trecut aproximativ 40.000 lei.
Alți 20.000 lei i-a primit tot pentru funcția de economist de la Federația Română de Sambo. În total 145.000 de lei de la cele trei federații.

Roxana Petrescu a trecut în paralel și pe la Federația Română de Yachting, conform declarației de avere depuse în vara anului 2023.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.