Andreea Raicu, invitată recent în cadrul emisiunii Vorbește Lumea de la PRO TV, a explciat cum își imaginează viitoarea nuntă și despre ce își dorește de la un posibil partener de viață. Deși fosta realizatoare TV este o prezență discretă când vine vorba despre viața personală, de această dată a oferit câteva indicii despre cum ar vrea să arate ziua cea mare, dacă va ajunge să-și unească destinul cu cineva.
Vedeta a mărturisit că nu a renunțat la visul de a avea o familie și de a trăi o poveste de dragoste autentică. Când vine vorba despre viitorul soț, Andreea își dorește ca acesta să fie un bărbat asumat, prezent și implicat în relație, calități esențiale pentru ca o legătură să fie solidă și de durată. Ea a subliniat că pentru ea contează mai mult calitatea relației decât graba de a avea un partener doar pentru a bifa acest aspect al vieții.
„La un bărbat îmi place cel mai mult prezența și asumarea. Nu aș mai accepta niciodată o relație cu un bărbat care nu e matur emoțional.”, a spus Andreea Raicu la Pro TV, conform Can Can.
În ceea ce privește nunta, Andreea visează la un eveniment intim, discret, departe de ochii curioși ai presei sau ai publicului larg. Dacă ar fi să organizeze o nuntă, aceasta ar avea loc într-un cadru restrâns, într-un loc de poveste. Una dintre destinațiile care îi atrage cel mai mult atenția este Toscana, o regiune pitorească din Italia, renumită pentru peisajele sale încântătoare și pentru atmosfera romantică. Ea și-ar dori o ceremonie simplă, departe de fastul obișnuit al nunților tradiționale, dar care să fie încărcată de emoție și semnificație.
„Nunta mea aș vrea să arate…Aș vrea să fie secretă și să fie doar cu oamenii apropiați, undeva în natură. Sau în Toscana. ”, a mai spus vestea.
Andreea a menționat că o nuntă în Toscana, cu peisajele sale pline de viță-de-vie și clădirile istorice, ar fi locul perfect pentru a-și celebra iubirea într-un mod autentic și intim. Nu își dorește o nuntă grandioasă, ci ceva restrâns.
„Am un stil de viață sănătos pentru că sănătatea e responsabilitatea mea și asta mă face să mă simt bine.
Nu aș schimba nimic la mine fizic, după cât mai muncit eu cu mine. Dacă îmi puneai întrebarea asta acum 15 ani, schimbam cam 80 la sută din mine. Îmi schimbam forma picioarelor, abdomenul, cearcănele, am o foarte lungă listă.
Am plâns când m-a trădat o prietenă, dar s-a întâmplat acum mulți ani. Cel mai greu moment din viața mea a fost atunci când am pierdut-o pe bunica mea, a mai declarat Andreea Raicu, conform Pro tv.