Liviu Vârciu recunoaște că a înșelat-o pe Anda Călin: „Am avut un bufeu d-ăsta”

Update septembrie 13, 2024 Liviu Vârciu recunoaște că a înșelat-o pe Anda Călin: „Am avut un bufeu d-ăsta” 1

Invitat în emisiunea „Viața fără filtru”, moderată de Mădălin Ionescu, Liviu a vorbit deschis despre relația sa cu Anda, mama copiilor lui. A recunoscut că a avut o aventură acum 7 ani, iar Anda, acum soția lui, a reușit să depășească acest moment dificil.

„Am înșelat-o o singură dată. Aveam 1 an de zile împreună. (…) Eram despărțiți. Ea stătea în altă parte, eu stăteam acasă și am avut un bufeu d-ăsta de nebunie”, a Vârciu, în vârstă de 43 de ani, citat de Libertatea.

A regretat însă imediat și această ”escapadă” l-a ajutat să-și facă ordine în gânduri, să realizeze ceea ce își dorea de fapt. ”Mi-am dat seama că nu pot trăi fără ea. (…) Am zis că mor fără ea. Am sunat-o și i-am zis că dacă nu vine acasă eu o să mor. Eu nu am crezut că o să am lucrurile astea atât de puternice pentru o femeie. De atunci am 7 ani de zile în care nu știu altă femeie. Nu am înșelat-o nici măcar cu o femeie. Nu îmi trebuie.”, a mai spus Liviu Vârciu.

”Ne certăm ca-n prima zi!”
Prezentatorul TV spune că Anda Călin este tot ce și-a dorit și este recunoscător că a cunoscut o astfel de femeie și că ea a rămas lângă el. „A fost și este femeia visurilor mele, pot să o spun cu gura mare. Mi-a dăruit doi copii. Ne certăm ca-n prima zi și facem dragoste fix ca-n prima zi.(…) Cu ea am 8 ani de zile și cred că e un pic mai bine decât la început. Nu am mințit niciodată. Nu o înșel.”, a mai spus Liviu Vârciu.

Marile iubiri ale lui Liviu Vârciu
Pe data de 23 august 2024, Liviu Vârciu s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Anda Călin, după opt ani de relație, într-un cadru restrâns, alături de prieteni și apropiați. Câteva zile mai târziu au făcut o nuntă „în reluare”, în Santorini, Grecia, unde au fost însoțiți doar de nași.

Dar până la statutul de bărbat căsătorit, Liviu Vârciu a fost un adevărat cuceritor. A fost implicat în relații de iubire cu Adelina Pestrițu, Ramona (zisă și Ami) Teiceanu (cu care are și o fiică pe nume Carmina) și nu s-a sfiit să mărturisească cu câteva ocazii că i-a atras atenția și Ilinca Vandici, scrie divahair.ro.

De pe lista de mari iubiri a lui Liviu Vârciu nu lipsește nici Jojo, cu care s-a logodit și cu care intenționa chiar să-și pună pirostriile!

În ceea ce privește zvonurile legate de o potențială relație cu Andreea Mantea, se pare că pe cei doi i-a legat doar o prietenie foarte strânsă. Să se fi întâmplat la fel și cu Claudia Pătrășcanu? Oare fostul component al trupei L.A. și fosta componentă a trupei Exotic au fost împreună sau sunt doar speculații la mijloc?

„Ea este prima mea iubire”
Despre relația cu Liviu Vârciu, Claudia Pătrășcanu a vorbit în mai multe rânduri, lăsând să se înțeleagă că a fost primul ei iubit.

La rândul său, Liviu Vârciu declara în urmă cu câțiva ani că a fost îndrăgostit de Claudia Pătrășcanu și că s-au cunoscut chiar prin intermediul tatălui cântăreței, care îi era bun prieten.

Fosta soție a lui Gabi Bădălău și Liviu Vârciu se cunoșteau din copilărie. Ulterior au ajuns colegi de scenă și la începutul anilor 2000 au început o relație. Acum ceva timp, Liviu Vârciu chiar mărturisea că prima fată pe care a iubit-o a fost chiar Claudia Pătrășcanu, alături de care a trăit o poveste de dragoste intensă.

„Ea este prima mea iubire. Prima oară de ea m-am îndrăgostit”, a declarat cântărețul.

La rândul ei, artista a confirmat că îl cunoaște pe fostul component al trupei L.A. de pe vremea când erau copii, întrucât părinții lor au fost prieteni de familie.

„Da, așa este. A fost primul prieten, să zic, pentru că părinții noștri au fost prieteni de familie, erau foarte aproape, am fost și vecini de bloc. Părinții noștri își făceau vacanțele împreună, iar pe noi ne lăsau la bunicii lui Liviu. Am copilărit împreună, atât cu el, cât și cu fratele lui, Ionuț și s-a întâmplat să fim și iubiți, la vârsta de 19 ani”, a povestit Claudia Pătrășcanu în emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.