Mădălin Ionescu are doi copii dintr-o căsnicie anterioară, pe Ștefania și Filip, iar după căsătoria cu vedeta TV, au devenit părinții unei fetițe pe nume Petra. Recent, Cristina Șișcanu a făcut dezvăluiri dureroase despre Filip. Vedete a mărturisit că, din păcate, băiatul a trecut printr-o experiență dureroasă la vârsta de 8 ani, iar ulterior nu a mai avut prieteni. De asemenea, anumiți copii chiar au ajuns să îl jignească și să îl lovească.
Cristina Şişcanu este foarte ataşată de Filip, care are grave probleme de sănătate, și îi este alături în fiecare moment. Recent, în cadrul unui interviu, vedeta a dezvăluit că băiatul are o pasiune pentru haine și că adesea îi mai dă sfaturi, nu doar în ceea ce privește ținuta, cât și ce detalii se potrivesc, dar și cum să își facă unghiile, informează click.ro.
„Filip a fost copilul meu înainte să apară Petra, avea cinci ani și jumătate când ne-am cunoscut și mi-a zis o perioadă lungă «mama». Acum are 20 de ani, e adult, și nu-mi mai spune așa, dar avem o relație cu adevărat specială. El este pasionat de haine, îmi spune ce culoare să-mi fac unghiile, îmi apreciază manichiura, îmi spune ce poșete îi plac și ce detalii, la ținutele mele.
Și în ceea ce privește outfitul pentru evenimentul acesta m-am sfătuit cu el. Și lui îi place se se îmbrace foarte frumos, se bucură când are ținute multe și când mergem la shopping sau facem cumpărături online”, a declarat Cristina Șișcanu, pentru Viva.ro.
De asemenea, vedeta a mai mărturisit că, din păcate, Filip nu prea are prieteni, mai ales că a trecut pritr-o experiență neplăcută când era mai mic. În plus, soția lui Mădălin Ionescu a spus că anumiți copii, din familii bune, chiar l-au jignit pe băiat și l-au jignit:
„Filip nu are niciun prieten, nu interacționează cu nimeni, a trecut printr-o situație dureroasă pe la vârsta de opt ani… Se împrietenise cu un băiat, dar fratele lui l-a certat că se joacă cu Filip, că nu vorbește bine, că e altfel, l-a și insultat, iar de atunci prietenul lui Filip a dispărut.
Din păcate, am avut o surpriză și cu anumiți copii din familii bune, care s-au comportat urât, nepermis de urât, cu el, i-au dat o palmă peste față și l-au și jignit. El este un copil luminos, e blând, nu deranjează pe nimeni, îmi pare rău că a trecut prin așa ceva”, a mai spus soția lui Mădălin Ionescu.
Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu au devenit soț și soție în 2011, au împreună o fetiță și una dintre cele mai admirate căsnicii. Prezentatorul TV a acordat recent un interviu, în care a vorbit despre sacrificiile făcute de soția lui în ultimii ani, dar și despre cum gestionează certurile în familie.
Mădălin Ionescu recunoaște că soția lui, Cristina Șișcanu, a fost nevoită fie să renunțe la visele ei sau cel puțin să le amâne, în anumite cazuri, pentru a-i fi alături și pentru a crește copiii. Mădălin a mai dezvăluit care e secretul căsniciei sale longevive, precum și cum gestionează momentele tensionate.
„Cristina mi-a demonstrat că există iubire cu adevărat! Este o femeie care de multe ori a renunțat la visele ei sau le-a amânat pentru a-mi fi alături și pentru a-mi crește copiii. A încasat atâtea lovituri pe nedrept și le-a suportat în tăcere și cu o demnitate dincolo de limitele normalului, încât nu o să-i pot fi vreodată suficient de recunoscător, indiferent ce aș face pentru ea.
E clar că am avut și avem o chimie teribilă, dar faptul că avem viziuni comune despre viață și realitate ne-a ajutat cel mai mult.
Mai mult, noi nu suntem în competiție unul cu celălalt și chiar în momentele în care avem păreri diferite nu facem din asta un prilej de destabilizare a celuilalt, de jigniri sau de luptă surdă”, a declarat Mădălin Ionescu, citat de libertatea.ro.