Anca Serea a anunțat pe rețelele de socializare că a fost nevoită să se despartă de bona filipineză. Soția lui Adrian Sînă a transmis un mesaj emoționant pentru cea care a avut grijă de cei șase copii ai săi.
„Ea este Mary, omul căruia ii datorez o mare parte din liniștea mea din ultimii 4 ani. O casă mai curată, mai multe dimineți cu somn tărziu, cel mai bun butter rice din lume, o engleza mai bună pentru copiii noștri. Azi a trebuit sa ne luam la revedere de la ea, pleacă acasă unde o așteaptă cele trei fetițe și un vis neîmplinit… Mary, nu știu daca vei citi aceste randuri dar pentru mine tu ești dovada că îngerii exista printre noi! Îți Mulțumesc pentru toată dragostea, ambitia, curajul tău. Nu știu cum ne-ai făcut fața dar ai reușit de cele mai multe ori 🙏. Să nu uiți ca întotdeauna vei fi familia noastră . Iar pe voi, vreau să vă rog să le prețuiți și să le respectați mai mult pe aceste doamne.
Poate uneori chiar să încercați un schimb de roluri, nu e simplu deloc!!! Sunt mai mult decât niște «bone filipineze»!!!!! Sunt oameni cu suflete mai nobile decât ale noastre! Cu poveștile lor, cu durerea lor și cu foarte mult sacrificiu. Oameni care-și abandonează copiii, familia, casa pentru a câștiga o pâine și care de cele mai multe ori devin «părinți de weekend» pentru copiii noștri, bucătari, menajere, grădinari și lista poate continua. Sper sa ne mai vedem cândva, M.J”, a scris Anca Serea pe rețelele de socializare.
Recent, Anca Serea a făcut o investiție semnificativă de dragul fiicei sale Ava, care și-a dorit propria cameră, după ce a împărțit-o până acum cu fratele ei, Moise. Pentru a-i îndeplini dorința, Anca a achiziționat un birou nou, special pentru Ava, investind 3.000 de lei.
„Ne-am organizat din timp, ne-am gândit din timp la tot ce va urma. Acum amenajez Avei o nouă cameră, căci vrea să aibă camera ei, să nu mai fie cu Moise în aceeași cameră. Fiecare copil, în parte, are necesitățile lui. Legat de costuri, de buget, ne afectează și pe noi. Noi încercăm să facem și economii, pe cât timp, dar ne-am asumat asta când am decis să avem șase copii.
Nu am făcut un calcul despre cât de mult au crescut costurile față de anul de trecut, dar, uite, de pildă ei și-au păstrat ghiozdanele de anul trecut și se mai reduc niște costuri. Sunt cheltuieli imense, îți dau seama, și nu aș vrea să dau un calcul din respect față de alți părinți. Oricum, noi muncim din greu, avem un program extrem de riguros. Adi e mai mereu plecat, iar eu jonglez cu mai multe joburi”, a declarat Anca Serea pentru Fanatik.
Referitor la investiția de câteva mii de lei făcută pentru fiica sa, Ava, Anca Serea ne-a explicat motivul pentru care a ales să nu urmeze sfatul micuței, care încerca să o protejeze de o cheltuială suplimentară.
„Ava nu mai vrea să împartă camera cu Moise, așa că de aici am început reorganizarea de toamnă. M-am apucat și de curățenie, de tot. Uite, mobilierul de birou a costat 3.000 de lei și nu e din lemn, dar nu contează. Erau și cu 6.000 de lei. Doar că o astfel de investiție nu o faci în fiecare an. Ava mi-a zis că vrea biroul lui Noah. Eu am refuzat, pentru că ea chiar merita biroul ăsta nou, căci are rezultate foarte bune la școală. Ghiozdanele, de exemplu, Ava, fiind pasionată de baschet. Le-a primit de la un brand destul de cunoscut, nu are importanță numele, așa că nu a trebuit să cumpărăm unele noi, le folosește pe acelea”, a mai spus Anca Serea, conform elle.ro.