Alain Delon va fi înmormântat în localitatea Douchy din centrul Franţei, acolo unde a trăit aproape o jumătate de secol, dar faimosul actor este legat şi de ţara noastră, întrucât la Orăştie a apărut „alendelonul” – un cojoc reprodus în sute de mii de bucăţi pe vremea comuniştilor.
Alain Delon a purtat prima dată celebra haină de blană în câteva scene din pelicula „Rocco și frații săi”, din 1963.
La noi a devenit cu adevărat populară abia după filmul „A fost cândva un hoț”, lansat în cinematografele din România în 1965.
Ulterior, această haină a început să fie produsă la Orăştie, scrie Antena 3.
„Gulerul, reverul, buzunarele sunt aplicate exact cum le purta Alain Delon în filmele sale în anii 60”, spune Gabriel Popa, fost director al fabricii Vidra Orăștie.
Povestea „alendelonului”, haina de blană inspirată din filmele celebrului actor, a început odată cu sosirea lui Gabriel Popa la faimoasa fabrică Vidra Orăştie în 1985.
„Creaţia din acel moment s-a inspirat din acest model pe care îl purta marele actor. A avut şi un impact foarte puternic asupra vânzărilor, toată lumea voia să cumpere alendelonul de la Orăştie.
Era foarte greu pe vremea comuniştilor să-ţi faci rost de o asemenea haină, pentru că mergeau toate la export, şi la import producţia era limitată”, mai povesteşte Gabriel Popa.
Din cauza preţului ridicat, dar şi al procedeului complicat de producţie, majoritatea hainelor mergeau către export. În România, să porţi o astfel de piesă reprezenta un veritabil motiv de fală printre oameni.
După Revoluție însă, a început declinul fabricii. Vidra s-a închis definitiv în 2007, după ce a dat faliment.
Ca să nu se piardă brandul însă, Gabriel Popa a înregistrat marca la OSIM și are propria fabrică în zonă unde preia comenzi din străinătate. Toţi cei care au fabrici în zona Orăștiei, însă, pot folosi brandul pentru ca tradiţia blănăritului să nu dispară.
De ce a murit Alain Delon la 88 de ani?
Actorul a suferit un accident vascular cerebral în 2019, care i-a slăbit considerabil starea de sănătate. Ulterior, a început un conflict neașteptat cu propriii copii, în care aceștia au acuzat-o pe Hiromi Rollin, partenera lui Delon, de „exploatarea” slăbiciunii sale de atunci. De asemenea, suferise anterior de limfom, astfel încât starea sa de sănătate era destul de fragilă la vârsta de 88 de ani.Toate acestea par să fi contribuit la decesul cunoscutului actor, scrie Monitorul Expres.