Mihai Trăistariu, ține post negru: „Țin post negru, cu apă chioară. Vreau să trăiesc 120 de ani, până mă criogenez”.

Update august 8, 2024 Mihai Trăistariu, ține post negru: „Țin post negru, cu apă chioară. Vreau să trăiesc 120 de ani, până mă criogenez”. 1

Solistul Mihai Trăistariu și-a setat o nouă provocate  a decis să urmeze exemplul artiștilor Mihai Onilă, din trupa AXXA, și al lui Damian Drăghici, care au slăbit vizibil, după ce au ținut post negru, numai cu apă.

Mihai Trăistariu a început, în urmă cu trei zile, postul negru, pe bază de apă, fără pic de mâncare, din dorința de a scăpa de câteva kilograme. Speră să reziste măcar 7 zile:

„Am început un post cu apă chioară și atât. Mă simt foarte bine, în a treia zi, e ușor, însă, în prima zi, am fost puțin slăbit. M-am mai documentat, trebuie să iau și puțină sare. Greul vine după 7-8 zile. Am citit că, după 24 de ore, de post negru, numai cu apă, dispare grăsimea, nu numai de pe burtă, ci și de pe organe.

Iar, după trei zile, corpul își mănâncă toate celulele nefolositoare, bolnave, dacă există, la mine nu este cazul. Eu merg pe prevenție. Aș vrea să țin măcar o săptămână acest post, pentru prima tură”, a declarat solistul, exclusiv pentru Click!

Mihai Trăistariu recunoaște că este obsedat de ideea de a trăi cât mai mult, dacă s-ar putea, chiar și 120 de ani, limita maximă pe care o poate atinge un om:

„Țin această dietă cu apă și pentru că vreau să trăiesc mult, până la 120 de ani, până când mă criogenez. Specialiștii în domeniu susțin că omul este programat să trăiască 120 de ani, dacă am fi atenți la stilul de viață. Dar, din cauza bolilor, alimentației proaste, nedormitului și stresului, ne scurtăm mult zilele, mulți nu prind nici 80 de ani”.

Pe ce se duc CÂȘTIGURILE lui Mihai Trăistariu. ”Îmi mănâncă banii, sufletul și creierii”
„Cel mai mult dau pe apartamentele mele, din Mamaia Nord, pe care vara le închiriez turiștilor, acolo trebuie să cumpăr mereu produse consumabile, de curățenie, trebuie reînnoite pentru că se termină repede soluțiile de curățenie. Cel mai mult mă costă însă reinvestitul în apartamente, toamna este grosul, când zugrăvesc.

Acum mai trebuie să schimb și niște lucruri pe acolo. Pe locul al doilea ar fi animalele mele, pisicile și câinii, de care am grijă, și care îmi mănâncă banii, sufletul și creierii. Am și căței și pisici, îi întrețin pe unde sunt, pe la adăposturi, pe la curți, am și acasă, le cumpăr oase, boabe”, a detaliat Mihai Trăistariu, citat de gandul.ro.

„Nu sunt un gurmand, mănânc puțin. Seara mănânc pe la resorturile pe unde cânt, masa de seară o iau moca, să spun așa. La prânz, mai mănânc o salată, eu sunt mai vegetarian. Iar ce mai cumpăr din magazine, pentru aprovizionare, pot spune că mâncarea mă costă în jur de 1.000 de lei lunar. Mai dau însă bani pe la terase, când mai stau cu prietenii la câte o pizza. Dar, eu sunt econom, așa, în principiu. Nici pe haine de fițe nu dau averi, eu nu mă bazez pe look, ci pe voce”, a adăugat atistul.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.