12 ani de relație s-au încheiat cu un ordin de protecție. Marina Almășan și Georgică Cornu au ajuns în instanță, după ce vedeta a spus că fostul ei partener de viață a intrat în apartamentul ei, i-a trimis o mulțime de mesaje și chiar i-ar fi amenințat părinții.
„Ordin de protecție emis pentru patru luni de zile împotriva omului de afaceri Georgică Cornu la cererea Marinei Almășan.
Instanța ne-a admis acum cererea de emitere a ordinului de protecție și a dispus și obligarea acestuia să poarte o brățară electronică. De asemenea, îi este interzis orice contact cu jurnalista”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul Marinei Almășan, conform Wowbiz.ro.
Conform spuselor avocatului ei, omul de afaceri i-ar fi monitorizat casa Marinei Almășan, ba chiar ar fi sunat-o de pe 30 de numere de telefon diferite. Tocmai de aceea vedeta a luat decizia de a cere un ordin de restricție împotriva celui care i-a fost iubit.
„A apelat-o de pe cel puțin 30 de numere de telefon distincte. Și chiar i-a monitorizat și locuința. Vom chema în instanță spre audiere inclusiv prieteni apropiați care cunosc situația lor de fapt. Și urmează în mod evident să administrăm probatoriul pentru a putea primi un ordin de protecție pentru ca pe mai departe acest coșmar al Marinei să înceteze”, a spus pentru Cancan avocatul Adrian Cuculis, care a anunțat acum că vedeta a primit ordinul de restricție împotriva fostului partener.
Georgică Cornu: „Am mers la ea la apartament”
„Eu am mers la ea, la apartament, cred că vineri era, să-i duc șapte trandafiri. I-am pus pe prag, că ea nu era acasă, era la un eveniment. Eu am cheile de la casă logic, am fost 13 ani iubiți! Nu-mi vine să cred la ce s-a ajuns! Nu-mi imaginam niciodată ca Marina mea să divulge tot ce a fost între noi la presă. Ei îi face rău acest scandal. Este ditamai femeia.
Nu o ajută cu nimic mizeria asta! Eu încă o iubesc! Este adevărat, i-am trimis mesaje, și ei și părinților ei! Eu tot sper că ne vom împăca totuși până la urmă! Cum să aud că l-a contactat pe domnul avocat Cuculis, că a schimbat yala…?! E incredibil ce se întâmplă! Nu mă așteptam la așa ceva din partea ei!
Nu mai este o tinerică! După cum se vede, ea nu poate să țină un bărbat mai mult de 12-13 ani. Dar la vârsta asta cu cine își mai reface ea viața?! Poate să mai găsească vreun tinerel, așa doar pentru o noapte…”, a declarat în urmă cu mai bine de o săptămână Georgică Cornu, pentru Click!, conform Libertatea.