Probleme pentru locuitorii din Oradea care s-au trezit cu o furtună de praf roșu. Vizibilitatea în zona noii Centuri de vest a fost afectată, după ce în aer s-a ridicat un nor gros de praf roșiatic.
Reprezentanții de la Garda de Mediu cred că vântul puternic ar fi ridicat în atmosferă pulberi fine de oxid de fier de la o fostă fabrică de vopseluri și lacuri. Astfel, astăzi de dimineață, au mers în control, deoarece firma a mai fost amendată cu 100 mii de lei, exact pentru același lucru, și era obligată să ude în permanență batalul cu deșeuri pentru a evita astfel de situații, scrie Antena 3.
Groapa cu deșeuri rămase de la producția de vopseluri și lacuri de langa Oradea se întinde pe o suprafață de 17 hectare și este plina cu un praf roșiatic. Până în urmă cu 3 ani, în zonă se afla un fel de lac, dar odată cu încălzirea vremii, apa s-a retras și au ramas particulele fine de oxid de fier. Aseară, centura orașului și drumul expres ce duce spre Borș au fost acoperite de un nor dens de praf.
Chiar daca internauții au spus, inițial, că ar fi praf de pe șantierele din zonă, după ce au văzut imaginile postate pe rețelele sociale, comisarii de la Garda de Mediu au știut imediat sursa.
Groapa trebuie umplută cu apă, dar reprezentanții de la Compania locală spun însă că folosirea apei din rezervele locale a rămas la nivel de discuţie, scrie Observator Tv.