Mioara Roman a murit anul acesta, pe 23 februarie, la vârsta de 83 de ani. Femeia s-a stins din viață în azilul din Snagov, unde era internată de câteva luni. Deși au trecut aproape trei luni de la deces, fiica ei, Catinca Roman, continuă să-i simtă lipsa, dar încearcă să și accepte situație delicată, în același timp. Vedeta recunoaște că îi e dor de regretata ei mamă, dar o alină gândul că jurnalista a scăpat de suferința și problemele de sănătate din ultima perioadă a vieții sale.
Catinca Roman a vorbit, de curând, despre averea lăsată de Mioara Roman, susțind că regretata ei mamă i-a lăsat o moștenire mare din punct de vedere spiritual. Experiența dură, a decesului jurnalistei, a făcut-o să se reconecteze cu realitatea și să-și schimbe perspectiva, prețuind mai mult lucrurile spirituale decât pe cele materiale.
„Sunt împăcată, sigur că-mi lipsește, e evident, dar cred că cumva prin mine, și prin celelalte fete din familie a lăsat ceva moștenire. Cred că și asta m-a impulsionat cumva să încerc să merg într-o altă direcție mai conectată la realitate. Noi, ăștia care stăm prin showbiz, câteodată avem tendința să ne deconectăm de la realitate, stăm în bula noastră și nu realizăm foarte bine ce se întâmplă în jurul nostru. Începusem să realizez de mai de mult timp. Am avut acces la niște oameni pe care nu i-aș fi întâlnit în alte circumstanțe și care m-au marcat’, a dezvăluit Catinca Roman, citată de viva.ro.
Cât despre relația cu sora ei, Oana, Catinca Roman a preferat să nu vorbească prea mult despre acest subiect. A dezvăluit, totuși, că nu s-a schimbat raical față de cum era înainte de moartea mamei lor. Aceasta a ținut încă o dată să puncteze că moștenirea lăsată de Mioara Roman nu a constat în bunuri materiale, ci în experiențe și lecții de viață.
„Ăsta este un subiect pe care nu aș vrea să-l discutăm astăzi (n.r. – despre relația pe care o are în prezent cu Oana Roman), cred că ce pot să spun este că nu s-a schimbat în vreun mod dramatic față de cum era înainte. Mama mi-a lăsat o moștenire genetică și mai bună, și mai puțin bună. Cele bune sunt cele intelectuale și fizice, iar negative sunt predispozițiile către anumite boli genetice, dar asta e firesc, toată lumea trece prin asta. Dacă te referi la ceva material, nu a lăsat, dar nu cred că asta e important. Eu pun preț pe lucrurile care nu sunt materiale, pentru că până la urmă cu asta rămâi, cu amintiri, momente frumoase’, a dezvăluit Catinca Roman.
În ceea ce privește partea materială a moștenirii, Catinca Roman a dezvăluit că singura proprietatea rămasă ei este un apartament moștenit de la tatăl său, scrie cancan.
Din nefericire, Catinca Roman a moștenit și o problemă de sănătate de la Mioara Roman. Și fiica vedetei, Calina, are aceeași problemă cu colecistul, dar ia tratament.
„Ea are o problemă cu colecistul, lucru care e moștenit din familie, din păcate. Pentru că și eu, și mama am avut probleme. Dar ia tratament. Din fericire, nu e ceva, cum să spun eu, care să necesite intervenții. Pur și simplu e vorba despre proasta funcționare a colecistului. Ia tratament, din când în când. Regimul e cel mai important, dar e complicat.”