Anda Adam face nuntă cu 500 de invitați. Pe 29 iunie, artista și soțul ei vor îmbrăca rochia de mireasă și costumul de mire. Chiar dacă toată lumea se aștepta ca petrecerea să aibă loc într-un restaurant, vedeta a anunțat că nunta lor va fi una atipică și vor sărbători, de fapt, într-un club.
„Suntem pregătiți să facem o nuntă ca în povești, așa că, pe 29 iunie voi îmbrăca rochia de mireasă. Va fi o nuntă atipică, în club, nu într-un restaurant și ne pregătim intens pentru ziua cea mare. Să ne țineți pumnii să ne iasă totul așa cum am dorit”, a scris Anda Adam, pe pagina sa de Instagram, potrivit RTV.
Cântăreața a mai anunțat că ea și soțul ei vor avea și a doua pereche de nași, pe lângă Tzancă Uraganu și Alina Marymar. A precizat că cea de-a doua pereche de părinți spirituali nu sunt români, dar sunt cunoscuți.
„Pe 29 iunie iunie vrem să facem nunta, deci facem cununia religioasă și după petrecerea. Invitațiile începem să le dăm de săptămâna viitoare, că abia ne-am întors din vacanță și nu aveam când. Vor fi vreo 500 de persoane. Jumătate vor veni din străinătate, Paris, Elveția, Milano.
Noi de aceea am fost puțini indeciși, că nu știam dacă să facem nunta aici sau la Paris, pentru că el este născut la Paris, este francez. 80% din invitații din partea lui vor veni de acolo, restul sunt ai mei, de aici.
Avem o echipă întreagă pentru organizare. Naș va fi Tzancă Uraganu și va mai fi o pereche de nași. Ei nu sunt din România, dar sunt cunoscuți. O să spunem la momentul oportun, putem să spunem că sunt artiști internaționali”, a spus Anda Adam.
Motivul pentru care Yosif Mohaci, soțul Andei Adam, a luat numele de familie al artistei
Anda Adam a fost cerută în căsătorie într-o destinație de vis Cappadocia. La scurt timp, cei doi s-au căsătorit civil. Cu toate acestea, puțini știu că Yosif Mohaci a fost cel care a luat, de fapt, numele de familie al artistei. Cei doi au dezvăluit motivul pentru care au luat această decizie.
„Dacă nu spuneam «Da», eu aș fi fost refuzat, deci asta era singura ei condiție. Nu am avut de ales”, a mărturisit Joseph Adam la „Xtra Night Show”.
„Am zis «Vrei să zic da?», atunci iei numele meu”, a mai spus Anda Adam, conform Spectacola.