(Video) Cum a reacționat oamenii când au întâlnit-o pe Geta Sterp la oi: „Parcă nu îmi vine să cred că te văd la oi. Am crezut că postezi pe TikTok doar așa de reclamă”

Update aprilie 2, 2024

Geta Sterp
Geta Sterp a ajuns cunoscută ca fiind sora lui Culiță, iar ulterior a devenit foarte apreciată pentru munca pe care o depune zilnic. Astfel, Getuța petrece mult timp înconjurată de animale, ocupându-se de creșterea și îngrijirea oilor, dar și de prepararea produselor tradiționale pe care le comercializează în magazinul familiei.

Datorită felului său de a fi, Geta Sterp a adunat o comunitate numeroasă de persoane care o apreciază și o susțin la fiecare pas. Sora lui Culiță păstrează legătura cu aceștia prin intermediul rețelelor de socializare. Recent, tânăra a povestit în mediul online o întâmplare de care a avut parte în timp ce stătea cu oile pe drum.

„Bună seara, prieteni! Sunt cu oile și voiam împărtășesc și cu voi câte ceva. Înainte a trecut un băiat pe lângă mine cu o mașină de Hunedoara, s-a oprit și zice „Bună!” la care eu „Salut!”. Și a rămas așa parcă blocat. Zice: „Am vrut doar să te salut.”„Bine, o zi bună!” A plecat și când s-a întors înapoi, că mergea aici într-un sat, s-a întors, s-a oprit iar și zice „Waw, parcă nu îmi vine să cred că te văd la oi. Am crezut că postezi pe TikTok doar așa de reclamă.”

M-am amuzat când l-am auzit. A plecat omul, și-a văzut de drum. Mai vreau să vă spun încă ceva. Stând aici la oi lângă drum, că stau să nu iasă mieii și oile în drum, trec multe mașini. A trecut un băiat care a fost cu mine în generația din liceu și am constat că niciodată nu salută. Mi s-a părut așa de urât. Chiar i-am zis și lui Sebi pentru că e de la el din sat, i-am spus că băiatul respectiv niciodată nu salută.

Astea sunt întâmplările mele de astăzi. Am vrut să le împărtășesc și cu voi, așa doar ca să fac o comparație. Trecuse primul băiat, care nici măcar nu mă cunoștea, doar din mediul online, a oprit, m-a salutat. Era foarte uimit să mă vadă la oi. Bine, nu m-am așteptat eu să oprească băiatul respectiv, dar măcar un salut. Un salut i-l dai și la unu pe care nu l-ai văzut în viața ta.

Dar mă rog, ăștia sunt oamenii!”, a spus Geta Sterp pe TikTok, potrivit kfetele.ro.

@geta.sterp14 De-ale lui “Mitică” 😄 @Geta Sterp ♬ sunet original – Geta Sterp.

Geta Sterp, gest emoționant față de soacra ei, chiar de ziua de naștere
Deși mulți ar putea afirma că este extrem de tânără, Geta Sterp s-a căsătorit acum doi ani, când avea doar vârsta de 24 de ani, cu iubitul ei, Sebastian Crăciunescu. Acum, Geta se bucură de viața ei și de întreaga familie, inclusiv de familia extinsă a soțului său, cu care se consideră norocoasă să aibă o relație bună.

Recent, cu ocazia zillei de naștere a soacrei sale, Geta a postat o imagine și un mesaj special online, exprimându-și recunoștința pentru rolul important pe care îl joacă în viața ei. Geta are numai cuvinte de laudă pentru soacra sa și, cu o zi în urmă, a surprins-o și pe mama soțului ei cu o atenție online. Internauții au admirat încă o dată faptul că Geta a reușit să iși construiască o familie unită și solidă, indiferent de vârsta ei.

„La mulți ani, mama soacră! Să fiți sănătoasă și la fel de frumoasă!”, a scris Geta Sterp în mediul online, potrivit romaniatv.net.

În timpul unei discuții cu sora sa mai mare, Ileana, Geta Sterp a dat din casă și a dezvăluit, cu lux de amănunte, cum este relația pe care o are cu soacra sa. Sora lui Culiță a dezvăluit că se bucură nu numai de o soacră, ci de ambii socri care sunt foarte cumsecade, însă este fericită că, în ciuda faptului că a plecat de la casa părintească, încă petrece mult timp alături de mama sa, față de care locuiește foarte aproape.

Ileana Sterp: „ Pe tine nu te sună soacră-ta? Nu-ți spune: «Hai, mișcă-te odată»?”
Geta Sterp: „ Momentan, nu face de-astea. Sunt foarte ok. Mă întreabă, soro, unii și alții cum e la socrii. Sunt foarte cumsecade, dar știi care e chestia? Toată ziua mă duc și pe la mama și mai merg și dorm și pe acasă, nu e ca și cum am plecat la sute de kilometri.”

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.