Daniela Györfi și George Tal sunt împreună de 18 ani, dar nu sunt căsătoriți. De-a lungul relației lor, cântăreața l-a suspectat pe partener că a înșelat-o, la un moment dat a crezut că îi e infidel cu jurnalista Mara Bănică. De multe ori Daniela Györfi și George Tal au ajuns în atenția presei grație relației lor. Așa s-a întâmplat și acum, când cei doi au apărut în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV. Au acceptat provocarea Sosurilor picante și au făcut dezvăluiri din culisele cuplului pe care îl formează.
Au răspuns la mai multe întrebări, iar la cele pe care nu au vrut să le citească au mâncat picant. Cântăreața a fost mai asumată și a citit mai multe întrebări, a și recunoscut cine e vedeta cu care a crezut că George Tal a înșelat-o: jurnalista Mara Bănică. „Ai suspectat că George te-a înșelat și dacă da, cu cine?”, a fost întrebarea la care Daniela Györfi a răspuns: „Eu sunt foarte curajoasă și spun tot! Da, direct! Nu zic cu cine, cu multe… Dar ce am văzut eu, și îmi cer scuze dacă am greșit și consider că am greșit și îmi cer scuze dacă tot suntem în Postul Paștelui. Fii atent aici!
Mă despart de George, se mută el, mă mut eu și mă invită cineva la emisiune, că unde a fost George, ce a făcut George, era 8 martie, George nu mă sunase sau nu știu și mă întreabă (n.r. – în emisiune) dacă ne întâlnim. Am zis: Cred că da. Și zice: «Dă drumul la cameră. Uite, aseară, George aici a fost cu Mara Bănică». Nu a fost, dar l-a prins într-o poză.
Întrebarea e: «Ai suspectat că George te-a înșelat și dacă da, cu cine?». Orice bărbat se mai uită și dacă are norocul să nu fie prins poate mai și înșală puțin. Eu l-am suspectat, după aceea mi-a zis Mara că nu, că au fost niște poze, dar e ok, eu o cred pe Mara, dar am suspectat. Și am mai suspectat niște domnișoare, dar mi-ai zis decât una. O să îți spun, dar nu numai din muzică, ci și din modă, nu mai zic de dansatoare”, a spus Daniela Györfi în direct, la Pro TV, citată de libertatea.ro.
În continuare, Daniela Györfi a răspuns la altă întrebare, a spus că Andreea Bălan e artista cu care l-ar vedea căsătorit pe George Tal, dacă nu ar fi într-o relație cu ea.
„«Dacă nu ar fi căsătorit cu tine, cu cine din showbizul cu cine crezi că s-ar potrivi George?». Cu Andreea Bălan, pentru că face repetiții, pentru că trebuie să îi care toate garderobele alea, la toate dansatoarele alea. Este și fata luptătoare, la fel și George, mie îmi place când fata luptă. E și frumoasă, tânără, dacă nici așa cu cine vrei să zic”, a mai spus artista.
Și George Tal a primit mai multe întrebări, multe nu le-a citit și a mâncat picant. Întrebat însă cu ce femei ar vrea să aibă o aventură de o noapte, el a zis: „Mădălina Ghenea, Andreea Bălan și Andreea Bănică”.
Daniela Gyorfi, mărturisiri cutremurătoare: „Am pierdut trei sarcini. Ultima dată era să mor”
Daniela Gyorfi a povestit că a pierdut trei sarcini până a reușit să o aducă pe lume pe Maria, fiica ei și a lui George Tal. Suferința a fost accentuată de insultele pe care le primea de la copilul lui George Tal dintr-o altă relație.
„Am pierdut trei sarcini. Momente dificile pentru că de două ori m-a dus el la spital, ultima dată era să mor. Și după ce m-am întors acasă, mama îmi spunea lasă că o să vezi, o să ai un copil, o să ai o fată.
George a avut un copil dintr-o relație și a ieșit la televizor și a început să mă facă în toate felurile că nu fac copii. El a bătut așa cu pumnul în masă și a zis ”o să avem un copil. O să vezi că o să avem un copil”, a spus Daniela Gyorfi, în emisiunea realizată de Cristina Șișcanu, potrivit VIVA!.
Artista a mai spus că, ulterior, și-a pierdut mama, dar Maria a ajutat-o să treacă peste această cumplită încercare.
„Am rămas însărcinată cu Maria, el a venit înapoi, a stat cu mine și cu mama în casă. Mama era bolnavă și a înțeles situația că oricum nu aș fi renunțat la ea pentru nimic. Și după aceea când am pierdut-o pe mama. Un an de zile am fost distrusă, nu știu cum am cântat. Dacă nu era Maria, nu știu ce se întâmpla. Toate astea ne-au unit”, a mai povestit Daniela Gyorfi, citată de b1tv.ro.