Cristina Șișcanu, partenera lui Mădălin Ionescu, a împărtășit recent pe platformele de socializare o experiență neplăcută pe care a avut-o după ce a plasat o comandă online. Vedeta a dezvăluit că a fost victima unei înșelăciuni atunci când a deschis coletul și a constatat că produsele primite nu corespundeau deloc cu ceea ce a comandat inițial.
În locul produselor comandate, vedeta a descoperit doar obiecte ieftine, care nu corespundeau deloc cu descrierea și cu prețul plătit inițial, aceasta fiind nevoită să plătească peste 400 de lei pentru ceea ce comandase, scrie Kanal D.
În locul unor gadgeturi, vedeta s-a ales cu un cablu USB în valoare de doi lei. „Dacă e ceva nasol în el? Deci nu pot să cred așa ceva. Voi vă dați seama ce minciună? Ia uite, un cablu USB care costă 2 lei.
„Îi dau în judecată pe ăștia. Ce țeapă mi-am luat. Astea sunt niște chinezării, au făcut o reclamă mincinoasă. În reclama respectivă garantau că valoarea obiectelor din colet este peste ceea ce plătești. Ce mizerii, nici nu vreau să le deschid. Când o să le vadă Petra o să se amuze.”, a spus Cristina Șișcanu într-o postare făcută pe contul său personal de Facebook, în momentul în care a deschis coletul.
Vedeta a decis să meargă la poliție
În urma țepei de pe internet, vedeta a decis să se intereseze în legătură cu modalitățile prin care își poate recupera banii. Vedeta a dezvăluit că are doar 48 de ore la dispoziție pentru a stopa procesarea plății, însă pentru ca acest lucru să fie posibil, Cristina Șișcanu trebuie să meargă la poliție.
„Trebuie să merg la poliție să expun cazul și să obțin o ordonanță cu care să merg la firma de curierat și să o depun acolo și în felul acesta să stopez procesare plății către firma care a efectuat această escrocherie. Nu trebuie să depășească 48 de ore”, a spus Cristina Șișcanu, într-un video postat pe contul său de TikTok.
Vedeta a mărturisit că are mai multe mail-uri drept dovadă, iar un alt lucru pe care la remarcat este faptul că nu a primit factura aferentă comenzii sale. Cristina Șișcanu a fost uluită de faptul că multe persoane s-au regăsit în povestea sa și este hotărâtă să meargă mai departe pentru a-și face dreptate și pentru a-și recupera banii.
Deși mulți internauți nu au înțeles cum vedeta a putut pica într-o asemenea capcană, aceasta a mărturisit că nimic nu i s-a părut straniu la compania respectivă. Soția lui Mădălin Ionescu este decisă să-și facă dreptate și să ajute la pedepsirea celor care dețin site-ul.
„Mi s-a promis că în colet voi avea colete de valoare mult mai mare decât cea pe care o plătesc, nu este nimic ieșit din comun, există tot felul de promoții și campanii. Nu era ca și cum plătești un leu și îți dă o casă, era vorba despre niște gadget-uri pe care le poți găsi în acel colet, care nu mai pot fi vândute, pentru că sunt obiecte care au fost returnate și nu le mai pot vinde așa, individual.
Este o practică comună. Asta e. Site-ul acesta există și nu mă las. Nu numai pentru a-mi recupera banii, sunt 400 de lei, dar și pentru a nu-i lăsa pe aceștia să mai facă escrocherii de genul acesta. O să-i dau în vileag în curând”, a mai spus soția lui Mădălin Ionescu, potrivit RTV.