Teo Trandafir, despre relația cu fiica ei, Maia. „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine”

Update martie 19, 2024 Teo Trandafir

Teo Trandafir, despre relația cu fiica ei, Maia, de aproape 20 de ani. Vedeta de la Kanal D e mândră de ea și pare să o susțină în toate alegerile ei, chiar dacă lucrurile s-au mai schimbat, iar tânăra domnișoară are și alte priorități. „În momentul ăsta, n-aș putea să spun asta, pentru că Maia, la douăzeci de ani, așa cum este și firesc, s-a desprins și își vede de drumul ei. Bunicii nu îi mai aduc cărți pentru copii cu dedicație. Lucrurile se schimbă, iau o altă întorsătură și trebuie să acceptăm cu toții asta.

Nu îmi mai aduc cum eram când eram de vârsta ei. Ce îmi aduc aminte este că învățam ca apucata, pentru că eram la arabă, era ceva nou și nu aveam cum să parafrazez, ori știam, ori nu știam cuvintele. Îmi aduc aminte că învățam de dimineața până seara, până la burnout. Acum nu mai avem atâta timp. Maia este într-o perioadă de căutări și eu nu pot să o iau din drumul ei ca să o duc la mall, ca altădată. Lucrurile se schimbă și cu toții trebuie să înțelegem acest lucru. Mi se pune des această întrebare, dar oamenii trebuie să înțeleagă că Maia în curând are 20 de ani. Este un adult cu propriile planuri.

Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine, dar întotdeauna a știut cum să pună problema astfel încât să nu mă rănească, să nu mă jignească și să îmi menajeze micile orgolii, așa cum și eu am știut să le menajez pe ale ei. Realitatea este că această relație nu se creează acum. Ea s-a creat de când era mică„, a declarat Teo Trandafir, citată de romaniatv.net.

Iulia Vântur, dezamăgită de Teo Trandafir, care i-a criticat relația cu Salman Khan: „Era o persoană care îmi plăcea foarte mult, o admiram”
Iulia Vântur a făcut primele declarații după ce săptămâna trecută a avut un schimb de replici cu Teo Trandafir, în direct la TV, din cauza lui Salman Khan. „Nu a părut că aveți o chimie, păreai că faci parte din stafful lui”, i-a spus prezentatoarea vedetei, care e deranjată că viața ei personală a fost adusă în discuție.

Din India, Iulia Vântur a avut o intervenție video în emisiunea „Follow us” de la Kanal D2, unde Teo Trandafir i-a pus mai multe întrebări despre relația ei cu actorul Salman Khan. Pentru că s-a zvonit în repetate rânduri că cei doi s-au despărțit, prezentatoarea a dorit să afle mai multe de la aceasta și să lămurească totul, scrie libertatea.ro.

De asemenea, Teo Trandafir s-a arătat nedumerită de faptul că cei doi nu se afișează împreună, deși relația lor durează de ani buni. Iulia Vântur a fost deranjată de faptul că prezentatoarea insistă cu întrebările despre viața personală, la un moment dat a răbufnit: „Nu înțeleg de ce mai vorbim după ani de zile despre acest subiect”.

Iulia Vântur: „Am fost invitată la o emisiune și am fost dezamăgită”
Ulterior, după emisiune, Iulia Vântur a revenit într-un live pe Instagram, unde a lămurit situația creată la TV și a explicat că nu își dorește să facă dezvăluiri despre viața ei personală. „Am fost invitată la o emisiune și am fost dezamăgită să constat că nu îmi e respectat dreptul de a spune cât și dacă vreau să spun mai multe despre viața mea personală.

În fine, a fost o experiență, dar de acum înainte aș vrea să spun foarte clar celor care vor să mă mai invite în alte emisiuni în România, cu atât mai mult cu cât sunt româncă, cu atât mai mult cu cât am muncit în România atâția ani de zile, aș aprecia foarte mult dacă ați arăta ceva interes pentru viața mea profesională, pentru ceea ce fac eu, pentru că sunt în spațiul public datorită vieții mele profesionale, în primul rând.

Așa am și apărut în peisajul acesta al showbizului, făcând lucruri în domeniu, muncind în domeniu, motiv pentru care cred că ar trebui să acordăm mai mult interes și respect pentru viața profesională, mai puțin pentru cea personală.

Cea personală, așa cum spuneam, trebuie să fie la alegerea mea, cât vreau să vorbesc despre viața mea personală. Dacă eu am decis că nu vreau să vorbesc mai mult decât am trasat o linie deja, atunci cred că ar trebui să fie respectată această decizie și aș fi profund recunoscătoare dacă s-ar respecta. Cam asta am avut de spus despre acest interviu”, a mărturisit Iulia Vântur, conform spectacola.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.