Soţia lui Leonard Doroftei, dezvăluiri rare despre soţul său. „Dintr-o dată mi-a spus că mă iubește și că vrea sa fim împreună și că-și dorește mai mult decât orice sa fiu soția lui. Am simțit că leșin!”

Update martie 2, 2024 Leonard Doroftei

Monica l-a cunoscut pe Leonard Doroftei la vârsta de 16 ani. Întâlnirea dintre cei doi nu a fost una programată, iar soţia lui Leonard Doroftei „a dat vina” pe destin. Cu emoţie în glas, Monica Doroftei şi-a adus aminte şi de momentul în care a fost cerută în căsătorie de soţul său. Cei doi sunt împreună de peste 30 de ani şi au 3 copii superbi.

„Ne-am cunoscut în primăvara anului 1992,la mătușa lui,respectiv nașa părinților mei. Cred că a fost destinul, pentru că inițial nu am vrut să-i însoțesc pe ai mei în acea vizită. Aveam 16 ani și nu exagerez când spun că a fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu am rezonat! Era un tip vesel, interesant și…mai ales curios!

Mi-a pus o grămadă de întrebări… acum ne amuzăm când ne amintim!… am fost supusă, practic, unui test de personalitate. Și acum îmi aduc aminte cum era îmbrăcat și felul în care încerca să se apropie de mine. În timp am descoperit la el o grămadă de calități: inteligență, inventivitate, blândețe, curaj ,iubire necondiționată și lista poate să continue.

Trecuseră doi ani și jumătate și ne aflam pe stradă ,simțeam că nu mai putem sta unul departe de celălalt și dintr-o dată mi-a spus că mă iubește și că vrea sa fim împreună și că-și dorește mai mult decât orice sa fiu soția lui. Am simțit că leșin! Îl iubeam cu toată ființa mea”, a spus Monica Doroftei în trecut, citată de as.ro.

Leonard Doroftei a dezvăluit cine l-a ajutat să o poată lua de la zero în Canada, acolo unde a devenit antrenor de box. Într-un moment în care nu-şi găsea locul, marele nostru campion a primit o mână de ajutor de la un alt român.

Acesta, deţinătorul unei firme de transporturi din Canada, i-a oferit un spaţiu într-o hală pentru a avea propria sală de box. Mai mult, acesta nu îi cere bani „Moşului” pentru utilităţi.

„Sunt mândru. Practic, mă plimb prin toată America. Primesc mesaje de la oameni de peste tot. Mi-a dat o bucată din hala lui. “Fă-ți sală!”. Nu-mi ia niciun ban pe aer condiționat, pe căldură. Cine mai face lucrurile astea în ziua de azi? Am făcut sala asta aici să prind cât mai multă experiență și să mă întorc la București.

Planul e ca în 2024 să fiu din nou acasă. Nu cred că mai pot. Sunt pregătit să o iau iar de la zero. Bani sunt. Am niște bani puși deoparte. Voi face o sală mică în România, mă bazez pe o anumită clientelă”, a dezvăluit Doroftei, citat de gsp.ro

Ce salariu are Leonard Doroftei în Canada, după ce a fost numit ”cerșetor” în România: ”Lucrez fără pauză”
În 2023, fostul campion mondial a primit licența de antrenor de box și a dezvăluit că acum muncește încontinuu în sala din Montreal pentru a descoperi ”noul Doroftei”. ”Moșu`” a declarat că încasează un salariu lunar de aproximativ 4.000 de euro. Acesta nu a uitat momentul în care a fost numit ”cerșetor” în România.

”Lucrez de luni până luni, fără pauză. Câștig cam 5.000-6.000 de dolari canadieni (3.400-4.000 de euro). Am avut nevoie de o schimbare. Nu mă regăseam, tot ce făceam era împotriva mea. Am stat de vorbă cu niște ziariști și a doua zi au scris că sunt cerșetor.

Sau impostor. Titlul a fost groaznic, toată lumea a început să mă facă cerșetor. E dureros, e urât. Nu am cerșit nimic. Nu mai îmi găseam locul absolut deloc. M-a tras în jos locul acasă. Viața pe care am dus-o, de uzură, m-a obosit. Nimic nu se mai lega. Devenisem băiatul rău, dar eu n-am făcut rău nimănui.

A trebuit să fac o schimbare, dar decizia a fost rea, le-am schimbat iar viața copiilor, i-am dus în altă lume. Doar că ei mă iubesc, suntem o familie și au înțeles. O perioadă, probabil. Va trebui să iau o decizie cât de curând”, a spus Doroftei, citat de digisport.ro.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.