Silviu Prigoană a vorbit, pentru Podcast Nefiltrat, cum a fost copilăria lui și care sunt cele mai frumoase lucruri de care își amintește. Mașinile de tablă, rebusurile, jocurile de societate și fotbalul din curte i-au făcut copilăria frumoasă omului de afaceri și își amintește cu drag. „Eram simpatic. Tot timpul am fost simpatic. Am avut o copilărie fericită. Foarte fericită. Și acum îmi dau seama de ce. Pentru că nu aveam nimic. Aveam niște jucării de tablă care te tăiau la degete, nu puteai să te joci decât o singură dată cu ele și nu-ți mai trebuiau jucării.
Neștiind că mai există și altceva. Toți primeam niște autobuze, tramvaie, mașini de poliție din tablă, cu care te tăiai la mână și nu-ți mai trebuia. Încercam să ne găsim jocurile de societate. Cu banii la gropiță, dar era toată lumea în gașcă. Neavând acces la internet, nu că nu era, era, dar erau detectoarele. Și ne jucam în curte fotbal, țurca, mult se făcea rebus în perioada respectivă. Și erau reviste pentru copii și adolescenți. Vedeam cine rezolva mai repede rebusul, îți punea mintea la contribuție.”, a spus Silviu Prigoană, citat de kfetele.ro.
Silviu Prigoană a mai spus că generația sa a fost lipsită de griji și că cel mai grav lucru pe care un copil putea să îl facă era să fure din țigările părinților. Acesta a mai spus cum că vindea sticle și borcane, iar din banii câștigați și-a cumpărat un aparat foto.
„Eram o generație fără griji, să nu mă întrebe din oră în oră ce fac, când vin acasă. Cea mai gravă faptă pe care o puteai face în clasa a 8-a era să furi o țigară de la tac-tu și să o fumezi. Asta era cea mai gravă. Vindeam sticle și borcane și cumpăram cărți. Stăteam mult în bibliotecă, stăteam mult în cimitir, acolo învățam, că eram mulți în casă.
4 copii și cu părinți, eram mulți. Eram olimpic la fizic, cel mai bun din școală, în rest, eram prăpastie. N-am înțeles chimia niciodată. Mi-am cumpărat un aparat prin clasa a IV-a și făceam fotografii la colegi. Am strâns bani după ce am vândut sticle ciordite de la mama.”, a mai spus Silviu Prigoană.
Adriana Bahmuțeanu, totul despre abuzurile din căsnicia cu Silviu Prigoană: „M-a bătut, dar l-am bătut și eu pe el”
Adriana Bahmuțeanua dezvăluit totul despre abuzurile din căsnicia cu Silviu Prigoană. Vedeta TV recunoaște că a fost bătută, însă spune că și ea a dat la rândul ei în fostul soț. Adriana Bahmuțeanu nu s-a ferit să vorbească despre momentele mai puțin plăcute din fosta relație. Aceasta a recunoscut faptul că au existat episoade de violență fizică și verbală.
„Povestea pliciului este adevărată. Silviu Prigoană fiind un tip căruia nu îi plac produsele chimice pentru curățatul casei sau spray-urile de muște. Și atunci aveam foarte multe pliciuri prin casă și hârtie din aia ca la țară să se lipească muștele. Și pentru că aveam pe toate fotoliile și canapelele câte un plici, îți dai seama că era obiectul cel mai la îndemână să te iei la încăierat. Evident că ne-am bătut cu pliciurile.
M-a bătut, recunosc, dar l-am bătut și eu pe el. Ne băteam parte în parte. E urât ce se întâmpla. Poate povestea mea a fost mai expusă și prin prisma faptului că eram amândoi persoane cunoscute, dar se întâmplă în multe case din România: oamenii să se certe, să se ia la bătaie, ea să plece la mă-sa cu catrafusele și cu copiii și apoi să se întoarcă. Se întâmplă în multe familii la care nu se ajunge la Tribunal. Asta se numește o relație toxică. Eu cu mintea mea de acum aș pune punct din prima. Nu aș mai sta să mă jignească, să mă umilească nimeni.”, a povestit Adriana Bahmuțeanu, citată de ciao.ro.
Silviu Prigoană, pensie colosală de la stat
„Eu iau 11.000 de euro la acest moment, în mână. Banii îi aduce poștașul la ușă, nu se pun pe card. Îmi dă din ăia de 500 așa, bancnote mari! Eu mi-am asigurat bătrânețea! Am fost deștept, nu prost, cum a zis Monica Tatoiu! Eu acum trăiesc doar din banii din pensie. Nu mai am vreo afacere, gata!”, a declarat omul de afaceri, în podcast-ul lui Viorel Grigoroiu, potrivit Romaniatv.
„Timp de 20 de ani, eu am avut 160.000 de euro, salariu brut. Deci netul, ce luam în mână, era de 100.000 de euro pe lună, iar contribuția la stat era de 60.000 de euro lunar. Cum adică să-mi pun eu ca șef salariu minim pe economie, ca să nu cotizez?”, a mai precizat Silviu Prigoană.