Radu Vâlcan, 47 de ani, și actrița Adela Popescu, 37 de ani, formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz, fiind căsătoriți de 19 ani. Cei doi sunt părinții a trei băieți, de care sunt foarte mândri Alexandru (6 ani), Andrei (4 ani) și Adrian (1 an și jumătate). Radu Vâlcan a dezvăluit, recent, că fiul cel mare, Alexandru, este deja pasionat de actorie și a început să practice și sportul, o altă activitate preferată a prezentatorului.
Dincolo de statutul de vedetă, Radu Vâlcan este un tată foarte dedicat și a vorbit cu multă emoție de fiul său cel mare, Alexandru, în vârstă de șase ani, care a început să-și manifeste pasiunea pentru actorie și sport. Micuțul face deja karate, iar actorul este plăcut surprins de faptul că fiul său este orientat către un stil de viață sănătos de la o vârstă atât de fragedă.
‘Fiul meu, cel mare, Alexandru, face karate, face actorie, deci cumva vrea să facă sport, vrea să facă și actorie. Ceilalți sunt un pic mai mici, dar și ei au înclinații din astea sănătoase. Noi îi lăsăm să facă absolut tot ce vor ei și cred că de fapt asta este cheia. Nu au nicio restricție, îi susținem. Deocamdată sunt mici, dar de acum se bun bazele unei evoluții sănătoase’, a declarat Radu Vâlcan, citat de viva.ro.
Radu Vâlcan este un mare adept al antrenamentului fizic, fiind una dintre metodele prin care își întreține tonusul și look-ul. Prezentatorul are un ritual aparte, ieșind la alergat în fiecare dimineață, indiferent de vreme. Adela Popescu nu este chiar o împătimită a acestui gen de activitate, dar a făcut o încercare alături de soțul ei într-o dimineață extrem de friguroasă. Radu Vâlcan a apreciat gestul soției sale, chiar dacă ea a preferat mersul dinamic unei sesiuni de alergat.
‘Iar Adela nu a alergat cu mine, Adela doar a mers rapid. A avut un ritm rapid, dar oricum este un pas înainte. M-am bucurat că a fost alături de mine pentru că a văzut ce înseamnă să fii alături de mine în parc, la ora aia și pe frigul ăla’, a mai povestit amuzat Radu Vâlcan.
Care sunt secretele căsniciei perfecte dintre Radu Vâlcan și Adela
El subliniază că fiecare cuplu este unic și că este necesar timp pentru a realiza dacă sunt oamenii compatibili. În societatea agitată de astăzi, este dificil să menții o relație puternică, adaugă el, explicând că un “power couple” trebuie să facă față provocărilor mult mai mari decât cele prezentate în emisiuni.
Prezentatorul tv Radu Vâlcan evidențiază importanța atenției acordate detaliilor zilnice, precum preferințele culinare ale partenerului sau nevoile acestuia. Cu copiii în peisaj, dinamica relației se schimbă, iar echilibrul depinde de capacitatea fiecărui partener de a înțelege și de a satisface nevoile celuilalt. El subliniază că fericirea individuală este esențială pentru a construi o relație fericită, informează a1.ro.
„Este dificil de spus pentru că fiecare cuplu și fiecare om în parte este diferit, este vorba de tipologii diferite, sunt ideologii diferite, modul de a privi viața este total diferit. Cred că trebuie să treacă un anumit timp ca doi oameni să-și dea seama că sunt făcuți unul pentru celălalt. Se dovedește de multe ori că persoanele respective, mai ales în societatea asta, în nebunia asta care ne înconjoară zi de zi, e foarte greu ca un cuplu să rămână puternic. Un „power-couple” înseamnă să faci față unor provocări mult mai puternice decât cele pe care le vedem în emisiune.
Înseamnă și micile momente de zi cu zi. Uite, spre exemplu, mie îmi place usturoiul foarte mult, Adelei nu-i place, deci trebuie să țin cont de acest lucru. Adela vrea ca eu să am grijă la nevoile ei. Pentru cuplurile noi din ziua de azi este foarte greu. Oamenii trebuie să treacă, într-adevăr, prin niște situații cumulate de-a lungul unor ani, ca să-și dea seama că sunt potriviți unul pentru celălalt.
Cu atât mai mult atunci când ai copii este o provocare imensă, sunt lucruri care se schimbă oricum. Dinamica relației de cuplu se modifică puțin și atunci depinde de fiecare partener s-o pună în balanță. Ca partener trebuie să înțelegi că nevoile celuilalt pot fi satisfăcute în momentul în care tu ești extrem de mulțumit cu tine, iar partenerul trebuie să înțeleagă că tu ai nevoie de micile momente în care te fac pe tine fericit pentru că doar așa poți face fericit pe celălalt”, a declarat el pentru viva.ro.