Oana Roman susține că motivul care a condus la despărțire a fost faptul că ea încă nu era pregătită să-și întemeieze o familie, în timp ce Cornel și-ar fi dorit acest lucru.
„În 8 ani de zile eu m-am purtat absolut îngrozitor cu el, pentru că eram tâmpită. Am avut perioade foarte aiurea, nu reușeam să mă echilibrez și mă purtam urât cu el. El cu mine, nu. Nu am avut nicio urmă de gelozie, pentru că nu m-a făcut să simt asta nicio secundă. Ne-am despărțit pentru că eu mă purtam aiurea și nu-mi doream încă familie și nici să am copii. Eu am refuzat să fac copii atunci și el, într-o zi, și-a dorit foarte tare chestia asta. Relația noastră s-a stricat mai degrabă din cauza mea.“, a declarat Oana Roman, în cadrul podcast-ului Anamariei Prodan, conform wowbiz.ro.
Oana Roman a vorbit în termeni laudativi despre fostul ei iubit și spune că acesta a evoluat profesional foarte mult în perioada în care ei au fost împreună.
„În 8 ani, n-am simțit nicio diferență de educație dintre mine și Cornel. Era un băiat foarte educat, cu extrem de mult bun-simț. Este un om care este foarte talentat, care și-a dorit mai mult decât orice să reușească în meseria lui, și-a făcut foarte bine meseria și cu o dedicare incredibilă și, mai ales, a fost dornic să învețe și să evolueze. Eu cred că doar trăind împreună, pentru el a fost important.
El a evoluat profesional. Când am mers prima dată în America împreună, toți banii pe care a reușit să îi strângă, el nu și-a cumpărat un vârf de ac și cu toți banii ăia a plătit bilete ca să putem să mergem să vadă spectacole, ca să învețe. Și-a dorit foarte mult’, a precizat Oana, citată de Viva.
Cornel Păsat a avut multe lucruri de învățat de la Mioara Roman
La scurt timp după ce a aflat că Mioara Roman s-a stins din viață, Cornel Păsat a vorbit deschis despre regretata mamă a fostei lui iubite.
Acesta a descris-o pe femeie, precizând că avea o fire puternică și era foarte educată și elegantă, dezvăluind și că a avut multe lucruri de învățat de la Mioara Roman.
„ Îmi pare rău. A fost o femeie puternică, foarte educată, elegantă, diplomată, sociabilă. Mereu tânără și gata oricând să ajute măcar cu un sfat. Eu am avut o relație bună cu ea. Nu a făcut niciodată diferențe de statut social. Era foarte atentă la organizarea familiei și a petrecerilor importante, chiar și a vacanțelor. Aveai mereu ceva de învățat de la ea. Era ca o carte de enciclopedie. Educație, bune maniere. Politică, sport, artă, puteai vorbi cu ea aproape orice.
Eu mi-o amintesc mereu tânără, elegantă și plină de viață.
Dumnezeu să o odihnească în pace și să aibă grijă de sufletul ei.(…) Nu voi uita ce mi-a zis cândva. Și anume, că nu există meserii proaste sau bune. Există meserii bine făcute sau nu. Important e să fii cel mai bun în meseria ta, indiferent că ești director, zidar, gunoier, îngrijitor, profesor, coregraf… Trebuie să fii cel mai bun!” , a declarat Cornel Păsat, pentru Click.ro.