Oana Ioniță și Florin Budnaru au divorțat în urmă cu aproape un an. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de un deceniu, pe parcursul căreia au fost doi părinți devotați pentru Maxim, fiul lor și Isabel, fiica Oanei Ioniță dintr-o relație anterioară. Deși în momentul în care au anunțat că divorțează, Oana Ioniță și Florin Budnaru au declarat că între ei doi este vorba în continuare de o relație civilizată, continuând să comunice și să se înțeleagă bine de dragul copiilor, la aproape un an de când au semnat actele
de divorț, lucrurile au început să meargă într-o direcție negativă.
Acum, însă, după ce a ajuns la cuțite cu fostul soț, din cauza fiului lor, Maxim, pe care coregrafa nu a mai putut să îl vadă, după ce aceștia au stabilit ca Florin Budnaru să locuiască cu el, Oana Ioniță rupe tăcerea și face noi dezvăluiri din interiorul relației cu tenorul. Invitată în cadrul podcastului „Ameritat cu Nasrin”, Oana Ioniță a dezvăluit că Florin Budnaru a fost alături de ea la bine și la greu, dar și de fiica sa pe care a avut-o dintr-o relație anterioară. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat odată cu venirea pe lume a lui Maxim, băiatul lor. Astfel, tenorul a început să facă diferențe vizibile între Isabel și Maxim și să nu îi mai acorde aceeași atenție Oanei.
„ A fost tată pentru Isabel până a apărut Maxim, când a fost tată mai mult pentru Maxim, pentru că a simțit că e copilul lui din sângele lui. După ce a apărut Maxim, pentru Isabel era, dar nu mai era același sentiment, cred eu. Făcea lucruri pentru ea. Eram acolo în aceeași casă, dar n-am simțit niciodată apropierea aceea. Am simțit-o până să apară Maxim.
Am simțit că până să vină Maxim eram toți trei. Eram împreună și cumva el era foarte implicat. Cred că sângele apă nu se face. Am avut discuții pe tema asta, dar probabil că, așa cum mi-a zis, Isabel era mai apropiată de mine și de buni. Buni era foarte mult lângă ea, era tot timpul prezentă”, a dezvăluit Oana Ioniță, citată de kfetele.ro.
Decizia de a divorța a fost luată de dansatoare după o discuție dureroasă cu fostul soț, care a fost surpins de decizia ei. Din acea clipă, fosta bebelușă de la Cronica Cârcotașilor a simțit că Florin încearcă să-l îndepărteze pe Maxim de ea.
„Atunci am hotărât să divorțez. Nu a fost altceva. Eu am tras enorm și am avut o discuție acum doi ani, în care am spus că îmi doresc o relație. Era supărat permanent pe mine. Avea perioade de drame, de supărări. Și atunci mi-a spus, ‘ești liberă de acum încolo să-ți trăiești viața cum vrei’. După câteva luni am spus, ‘m-am hotărât să divorțăm’. A zis că el nu este de acord, dar că este alegerea mea. Nu poți să nu fii de acord cu lucrul pe care tu îl inițiezi, chiar dacă nu-l spui. Mi-a spus că putem să stăm să locuim împreună.
Și atunci am simțit că încerc să intru în viața lui Maxim și nu aveam loc. Eu ziua eram alături de el. La un moment dat mi-a zis, ‘Păi tu nu-l crești pe Maxim’. Și-ar fi dorit să fiu mai mult acasă, dar nu mi-a spus sau arătat.
Când am plătit casa, am spus că, ‘Am scăpat de credit, hai să mergem în vacanțe’ și n-a mai fost. Mi-am dorit. (…) Poate că mă iubea în felul lui, că mi-a spus, dar trebuia să simt. Cred că iubirea se simte mai mult decât se spune”, a dezvăluit Oana Ioniță, citată de romaniatv.net.
Oana și fostul soț au semnat o convenție prin care au stabilit ca domiciliul fiului lor să fie la tată. Dansatoarea a sperat că lucrurile se vor așeza, dar a ajuns să nu-și mai vadă copilul decât foarte rar.
„El s-a distanțat de mine. Am făcut o convenție, după ce am divorțat. Era făcută în perioada în care eu am vrut să divorțez, el nu voia să plece decât cu Maxim și cu domiciliul la el. Am făcut o convenție în care nu era stipulat timpul concret, erau stipulate vacanțele și restul la mica înțelegere.
Plus că mi s-a spus că putem să atacăm acel document. S-au mutat aproape, doar că de atunci lucrurile s-au separat foarte mult, Maxim știa că mama lui este foarte ocupată și nu are timp de el.
I s-au inserat în mica lui memorie lucruri despre mama lui. (…) S-a schimbat major, Maxim. S-a maturizat, dar s-a și înrăit. Probabil că a simțit foarte mult suferința tatălui lui. Mă așteptam să ne împăcăm. Eu am trecut prin traumă până să divorțez. Cea mai grea perioadă a mea a fost decizia”, a povestit Oana Ioniță.
Mai mult, Oana nu a știut unde locuiește fiului ei și niciodată nu a fost la el acasă: „Eu nu știam unde stau. Nu știam dacă are nevoie de ceva. Nu am știut niciodată unde stă. Am aflat în proces.
Mi s-a spus că eu am creat chestia asta. Eu am propus să divorțez și eu am produs această separare. Dacă eram bine, eram bine… Am suferit că copilul îmi este luat, îndepărtat. Isabel pentru că nu a simțit această apropriere sufletească, nu a simțit”, a completat vedeta.