Invitat în cadrul podcastului „Povestirile Sportului”, Mircea Lucescu, ajuns acum la vârsta de 78 de ani, a vorbit despre sacrificiile pe care părinții săi le-au făcutpentru a le pune ceva pe masă celor 5 copii pe care îi aveau. Antrenorul român își aduce aminte cu ochii în lacrimi de momentul în care mama sa a venit acasă cu o portocală și a fost nevoită să o împartă în 5.
„Tata pleca, se urca în tren și se ducea până în Bucovina, în nord, să aducă niște cartofi și să dea de mâncare la copii. Îmi aduc aminte că odată, erau serbările alea de sfârșit de an, mama a venit cu o portocală acasă, să o împartă la 5 copii. Câte o felie ne-a dat”, a povestit Mircea Lucescu, citat de kfetele.ro
Mircea Lucescu face confesiuni, în premieră, despre copilăria lui Răzvan
Antrenorul român și-a amintit cum petrecea sărbătorile de iarnă alături de familia sa în perioada în care Răzvan Lucescu (54 de ani) era doar un copil. Lucescu a povestit că obișnuia să se deghizeze în Moș Crăciun pentru fiul său și pentru prietenii acestuia. Antrenorul a mai adăugat că discuta cu părinții copiilor pentru a știi toate detaliile despre ei și pentru a-și formula întrebările pentru cei mici cu mare atenție
”Am început să fac pe Moșu’. Mă pregăteam îndelung pentru lucrul acesta, strângeam copiii, pe Răzvan, copiii prietenilor. Aveam prieteni, cu copii de aceeași vârstă. Strângeam vreo 10 copii și eu eram Moșu. Trebuia să discut cu fiecare în parte, să îi pun să-mi cânte, să îmi spună poezii.
Avea Moșu’ câte un catastif în care era scris despre fiecare în parte, sigur, bineînțeles, erau secretele părinților.Părinții îmi spuneau tot ca pe urmă eu să discut cu ei, să vadă copiii că eu știam totul despre ei. Când era zăpadă, era cu totul deosebit. Ieșeam în stradă, veneam cu un sac mare în spate.”, a spus Mircea Lucescu, citat de adevarul.ro.
Mircea Lucescu dezvăluie secretele ascensiunii sale. Cum s-a ridicat din sărăcie și a devenit un mentor pentru fotbaliști
Robert Niță, moderatorul emisiunii „Suflet de rapidist”, l-a provocat pe fostul antrenor al Rapidului: „Nea Mircea, ați lucrat și ați crescut de-a lungul timpului foarte mulți tineri. După ce ați ajuns la un anumit nivel aveați acces la informație, dar filosofia asta a dumneavoastră a început de la Corvinul Hunedoara, când nu aveați acces la așa ceva.
De unde cultura asta fotbalistică? Adică dorința asta, darul ăsta de la Dumnezeu să îi duceți și la un muzeu, să-i creșteți pas cu pas, să îi îndrumați, în cadrul grupului să-i integrați”.
Mircea Lucescu a luat-o de la începuturi: „Eu am provenit dintr-o familie foarte săracă, eram cinci copii, dar eu am reușit să fac școală. Numai eu am făcut. Aveam sora care era foarte inteligentă și era cea mai mare.
Mama era cu tata prin sanatorii după o sechelă la Cotul Donului în război. Și sora mai mare n-a mai putut. Când a terminat clasa a șaptea a trebuit să muncească”, a spus antrenorul, citat de fanatik.ro.
Mircea Lucescu putea să ajungă să fie un simplu muncitor: „Și pe mine a vrut să mă dea. Tata nu avea cum să mă mai țină la școală. Fratele mai mare era la Școala Profesională Tudor Vladimirescu să facă o meserie: sudor. Voiam să mă duc și eu acolo.
Dar am avut noroc că niște profesori au venit la tata acasă: ‘Lăsați-l să dea la liceu!’. Eram în Apărătorii Patriei. Pentru că au văzut în mine ambiția, dorința de a învăța, de a reuși”.